Drumul către titlul din Miami se oprește în turul 3 pentru Halep și Niculescu

Sport

Simona Halep s-a oprit în turul al 3-lea la Miami, fiind învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska (locul 32 WTA) 6-3, 2-6, 3-6. Monica Niculescu a părăsit și ea turneul de la Miami, fiind eliminată în turul III de Sloane Stephens (locul 12 WTA), scor 7-6 (1), 3-6, 0-4.

Halep, după un prim set excelent a avut o cădere a calității jocului drastică, făcând nu mai puțin de 40 de greșeli neforțate pe când adversara sa, doar 13. Încercând să fie agresivă pe tot parcursul meciului, ea a pierdut ritmul în ultimile două seturi, nereușind să câștige punctele decisive.

“Am jucat destul de bine în primul set, dar după aceea am scăzut nivelul. Sunt un pic obosită. Poate că nu sunt sufiecient de pregătită pentru a juca la nivelul acesta. “, a spus Simona Halep la TV Digi Sport.

Monica Niculescu a avut parte de un prim set foarte disputat pe care a reușit să îl închidă în tie-break, dar problemele au venit după jumătatea setului cu numărul 2, când românca și-a pierdut concentrarea și a cedat trei game-uri la rând, pierzând al doilea set cu scorul de 6-3. În al treilea set Niculescu era condusă cu 3-0 și a fost nevoită să abandoneze în setul decisiv acuzând dureri la spate încă din al doilea set.

– Andrei Căpitanu / Sursa fotografiei: Getty Images

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts