Dacă e sâmbătă seara, atunci e gala de închidere la Comedy Cluj

Din oraş Divertisment

În această seară, de la ora 19, la Cinema Republica va avea loc gala de închidere a celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional Comedy Cluj. Cu această ocazie, Clujul va găzdui încă două personalităţi de seamă,  amfitrionii evenimentului fiind Cătălin Mireuţă şi Cristian Greţcu, membri ai grupului umoristic Divertis.

Pe lista de premii din acest an se numără premiul pentru cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă, Premiului Publicului, precum şi Trofeul Comedy pentru cel mai bun film din Competiţie.

De asemenea, regizorul Geo Saizescu şi actorul Sebastian Papaiani vor primi premii de excelenţă pentru întreaga carieră.

Gala de închidere va fi urmată de proiecţia filmului câştigător.

Mâine cinefilii clujeni sunt aşteptaţi la o ultimă zi de comedie, iar de la ora 20.30, la Cinema Republica vor putea viziona filmul câştigător al Premiului Publicului.

În competiţia Comedy din acest an se află nouă filme, din nouă ţări: Ungaria, Rusia, Belgia, Germania, Australia, Turcia, Chile, Polonia şi Olanda.

Filmele aflate în competiţie, pe scurt:

Tiramisu, Olanda, 2008, 90 min
R: Paula van der Oest

Cu: Manon Alving, Cheryl Ashruf, Ali Ben Horsting

Anne, o talentată şi foarte plină de viaţă actriţă, este cea mai nouă clientă a contabilului Jacob. Acesta descoperă dezordinea financiară şi multele datorii ale actriţei care va trebui să îşi vândă casa…

Hipsters, Rusia, 2008, 125 min
R: Valery Todorovsky

Cu: Anton Shagin, Oksana Akinshina, Evgeniya Khirivskaya
Povestea unui grup de tineri din anii ’50 care trebuie să lupte pentru dreptul de a fi diferiţi de ceilalţi. O poveste fermecătoare cu multe schimbări de situaţie.

Vavien, Turcia, 2009, 100 min

R: Durul Taylan, Yagmur Taylan

Cu : Engin Günaydin, Binnur Kaya, Settar Tanriogen

Celal are o viaţă foarte nefericită într-un oraş mic, alături de soţia, Sevilay. Împreună cu fratele lui, Cemal are un magazin de electrice, aproape de faliment, iar singura lui bucurie e să bată cluburile de noapte, unde lucrează amanta lui…

Cadoul/El regalo, Chile, 2008, 108 min

R: Cristián Galaz, Andrea Ugalde

Cu : Delfina Guzmán, Julio Jung

Francisco trece printr-o perioadă dificilă ca urmare a decesului recent al soţiei sale. Pentru a-l înveseli prietenii lui hotărăsc să îi facă un cadou… de neuitat…

Aşteptând dragostea/Mala wielka milosc, Polonia, 2008, 107 min
R: Lukasz Karwowski

Cu : Joshua Leonard, Agnieszka Grochowska, Mikolaj Grabowski

O comedie romantică ce se petrece pe două continente. Ian este un avocat şlampăt care primeşte la un moment dat un telefon de la Joanna, o fată cu care obişnuia să se întâlnească şi cre acum este însărcinată. Povestea de dragoste se consumă între LA şi Varşovia…

Baronii/Les Barons, Belgia, 2009, 111 min

R: Nabil Ben Yadir

Cu: Nader Boussandel, Mourade Zeguendi, Julien Courbey, Monir Ait Hamou

Undeva în Bruxelles de azi, Hassan, Aziz şi Mounir sunt trei prieteni care îşi spun „Baronii” şi împart o teorie ciudată despre cum ar trebui să îţi trăieşti viaţa. Când însă, viaţa adevărată se revarsă asupra perspectivei lor ideale, nicio regulă nu mai are valoare.

O nouă zi/Bran Nue Dae, Australia, 2009, 85 min
R: Rachel Perkins

Cu: Rocky McKenzie, Jessica Mauboy, Ernie Dingo, „Missy” Higgins, Geoffrey Rush

Adolescentul William trăieşte viaţa perfectă, dar ştie că totul se va termina atunci când mama sa îl trimite înapoi la internat pentru a-şi termina studiile. Tânărul “dezertează” iar drumul spre casă se transformă într-o adevărată aventură.

Iubitul zid al Berlinului/Liebe Mauer, Germania, 2009, 107 min
R: Peter Timm

Cu: Felicitas Woll, Maxim Mehmet, Anna Fischer, Thomas Thieme, Margarita Broich

Sascha şi Franzi se îndrăgostesc. Totul pare să fie perfect, cu o singură problemă: Sascha locuieşte în partea estică a Zidului Berlinului, pe când locuinţa lui Franzi se află în vest.

Panică/Pánik, Ungaria, 2008, 94 min
R: Attila TillCu: Ági Gubik, Ildikó Bánsági, Péter Valcz

Zsuzsi are are tot ceea ce şi-ar putea dori: la 30 de ani are două specializări, un serviciu bine plătit, o maşină frumoasă şi propriul ei apartament. Însă descoperă că suferă de atacuri de panică.

________________

Andrada Lăutaru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts