Cluj-Napoca, oraş digitalizat

Administraţie UBB Radio

Primăria Cluj-Napoca şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale au încheiat un protocol prin care municipiul va deveni până la sfârşitul anului unul dintre primele oraşe digitalizate ale ţării.

Proiectul face parte din programul naţional “e-România” şi prevede crearea unui megaportal care să reunească informaţii despre instituţiile statului, educaţie, cultură sau afaceri. Cu ajutorul acestuia va putea fi realizată descărcarea actelor, dar şi plata online a taxelor sau a impozitelor.

„Acest program este în acord cu directiva europeană de servicii, iar România are termen până la sfârşitul anului 2009 pentru a o pune în practică. Ideea este să se elimine suprapunerile nejustificate şi să se asigure accesul cât mai uşor al cetăţenilor la informaţii.  Ministerul vrea să înceapă cu oraşele mari. Noi avem deja un avantaj faţă de alte oraşe, pentru că ghişeul unic de la Primărie este gata de lansare. Clujenii vor veni aici pentru orice document şi apoi vor putea urmări de acasă, cu ajutorul calculatorului, unde a ajuns cererea lor”, a declarat primarul interimar Sorin Apostu.

Primele oraşe anunţate în acest proiect sunt Târgu-Mures şi Cluj-Napoca. Programul va fi finanţat în proporţie de 98% de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Alina Radulov

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts