CFR 1907 Cluj-Napoca debutează cu o remiză pe teren propriu în primul meci din Liga 1

Sport

Campioana en-titre, CFR Cluj-Napoca, a deschis ediția cu numărul 101 a Ligii 1 împotriva celor de la FC Botoșani, partida terminându-se la egalitate, 1-1 (1-0).

La doar șase zile după câștigarea primului trofeu pus în joc pentru sezonul 2018-2019, SuperCupa României, CFR a debutat pe teren propriu în campionat, contra Botoșaniului.

Meciul de vineri seara a găsit deținătoarea titlului mai prezentă în atac, Țucudean (4) semnând prima ocazie de gol a partidei. Primul gol al noului sezon a venit în minutul 26, când Vinicius a fructificat o centrare foarte bună din banda stângă a căpitanului Camora.

CFR a înscris încă de două ori pe parcursul primei reprize, ambele reușite fiind anulate din cauza pozițiilor în afara jocului ale lui Vinicius (11) și Djokovic (45+1).

Repriza secundă a debutat cu botoșănenii mai prezenți în atac, profitând de lipsa de concentrare și neatenția fundașilor CFR-ului pentru a restabili egalitatea, prin Fulop (48).

Până la final ambele formații și-au trecut în cont ocazii importante de a marca, fără vreun rezultat pe tabela de scor.

Dacă FC Botoșani va juca abia la sfârșitul săptămânii viitoare, pe teren propriu în compania nou-promovatei FC Hermannstadt, CFR Cluj-Napoca va primi vizita echipei suedeze Malmo FF, în turul secund preliminar al Ligii Campionilor. Meciul se va disputa marți, 24 iulie, începând cu ora 19 pe terenul din cartierul Gruia.

CFR (4-3-3): Arlauskis – Manea, A. Mureşan, Vinicius, Camora – Djokovic (Costache 60), Hoban (Males 81), Culio – Deac (De Luca 90+2), Ţucudean, Omrani. Antrenor: Edward Iordănescu

FC Botoşani (4-2-3-1): Pap – Patache, Miron, Burcă, Soiledis – Rodriguez, Oaidă – Roman (Chitoşcă 70), Fulop (Dumitraş 81), Golofca (Chindriş 90+4) – M. Roman II. Antrenor: Costel Enache

– Krisztian Bucsi / Sursa fotografiei: cfr1907.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts