Audio | Revista „Pământul Viu”: povestea din spatele cuvintelor
Continuând tradiția literară a Bucovinei, revista „Pământul Viu” își propune să realizeze un schimb de idei și emoții cu tinerii […]
Continuând tradiția literară a Bucovinei, revista „Pământul Viu” își propune să realizeze un schimb de idei și emoții cu tinerii […]
În cadrul evenimentului „Noaptea Porților Deschise” desfășurat la Teatrul Național Cluj-Napoca, sâmbătă, de la ora 22:00, interpreții Ada Milea, Bobo
Cu toții depindem de timp. De cele mai multe ori uităm de mecanismul timpului, deși suntem dependenți de el. Paul
Echipa „Hoinar de Cluj” organizează în perioada 13-14 Decembrie un vernisaj foto ce va avea ca scop principal strângerea de
Arta întotdeauna a fost apreciată. Şi este. Dar de multe ori şi arta are nevoie de oameni potriviţi şi medii
În data de 8 decembrie sala Auditorium Maxim a Universității Babeș-Bolyai a găzduit Concertul de colinde și „corinzi” din Ardeal.
Scriitorul român Mircea Cărtărescu va primi premiul pentru trilogia „Orbitor. Aripa dreaptă”, cartea care a fost desemnată ca fiind cea
În cadrul librǎriei Cǎrtureşti Cluj a avut loc joi seara, lansarea cǎrții „Arhitecți, arhitecturǎ şi oraşe”, scrisǎ de arhitectul și
Țara Oașului este denumirea dată porțiunii de Rai din nord-vestul țării, un loc pe care dacă îl vizitezi rămâi impresionat
Societatea românească se confruntă în prezent cu un fenomen evident al dezinteresului față de lectură. În timp ce majoritatea elevilor