Ambient Construct şi Instal la EXPO Transilvania
Deschiderea oficială a Târgurilor Internaţionale Ambient Construct şi Ambient Instal va avea loc miercuri, 23 februarie 2011, Ora 11.00, la […]
Deschiderea oficială a Târgurilor Internaţionale Ambient Construct şi Ambient Instal va avea loc miercuri, 23 februarie 2011, Ora 11.00, la […]
O aventură fotografică prin Venezuela va putea fi urmărită, la Cluj, de către toți împătimiții. „Pentru un biolog, Venezuela este
Mircea Baniciu va concerta în această seară în clubul My Way din Cluj-Napoca, alături de unul dintre foştii colegi de
Competiții oficiale de baschet și fotbal între liceele, colegiile și grupurile școlare din municipiul Cluj-Napoca vor începe din toamna acestui
Anul acesta Cupidon, cu arcul şi tolba de săgeţi, l-a luat pe Sfântul Valentin de mână şi s-au dus să
Galeria de artă „Glamour” a fost inaugurată astăzi la Cluj, pe strada Giuseppe Garibaldi. Prima expoziție găzduită de galerie reunește
Sfântul Valentin: sărbătoare religioasă, sărbătoare americană sau sărbătoarea celor îndrăgostiți? Au existat numeroase polemici pe această temă, răspunsul rămas fiind
Cea de-a doua ediţie la Cluj a seminarului medical „Întâlnirile Safrina” s-a desfăşurat sub sloganul „Cadoul tău de week-end” sâmbătă,
Valentine’s Day, sărbătoarea americană dedicată îndrăgostiţilor, se apropie şi odată cu ea cluburile, pub-urile şi nu numai, se pregătesc pentru
Locuitorii strǎzii Bunǎ-Ziua sunt invitați marți, 15 februarie 2011, de la ora 14.00, ȋn Sala Mare a Primǎriei Municipiului Cluj-Napoca,