CEO-ul aplicației YouTube, Susan Wokcicki, a decis identificarea și înlăturarea de pe platformă a videoclipurilor care nu respectă recomandările emise de Organizația Mondială de Sănătate cu privire la Covid-19. Decizia include toate materialele care livrează sfaturi medicale fără o bază științifică.
Potrivit CNN , hotărârea a fost luată în urma răspândirii pe Youtube a unor videoclipuri nefondate care leagă criza medicală din prezent de rețelele 5G. Cel care a avut un rol semnificativ în promovarea acestor teorii este David Icke, susținător al ipotezelor conspiraționiste, care a dezbătut subiectul în cadrul unui interviu.
„Ceea ce vrem este să creștem nivelul informației care vine de la autorități, să existe mai multe videoclipuri provenite de la surse de știri sigure și să eliminăm conținutul fals, care nu are nicio bază medicală documentată.
„ Deci oamenii care spun: „Luați vitamina C!” sau “ Luați turmeric!”, aceste exemple ar putea fi incluse în categoria materialelor care să încalce politicile noastre”, a explicat Susan Wokcicki.
Publicația Verdict a menționat, de altfel, că mulți susțin această decizie, dar alții au acuzat de cenzură platforma de streaming video. În cadrul aceluiași interviu, Susan Wokcicki a atras atenția și asupra accelerării vieților noastre digitale.
“La început, căutările utilizatorilor se rezumau la ce reprezintă Covid-19, la mesaje #StayAtHome, dar acum, mulți accesează platforma pentru a afla informații practice despre viața în carantină: filmulețe despre exerciții fizice, tutoriale despre cum să-ți aranjezi părul sau despre cum să îți repari singur mașina de spălat vase.”
Sursa: Verdict
Bianca Pop