Compania suedeză de autoturisme Volvo a anunțat introducerea ultimei măsuri de siguranță privind viteza maximă a noilor autoturisme construite în luna mai a anului 2020.
Potrivit companiei, autoturismele Volvo vor avea introduse o viteză maximă limitată la 180km/h, indiferent de motorizare, împreună cu funcția Care Key. Această funcție permite proprietarului să își seteze viteza de vârf a mașinii, în cazul în care acesta împrumuta mașina altor membri ai familiei sau conducătorilor auto mai tineri și neexperimentați.
„Noi credem că un producător de automobile are responsabilitatea de a contribui la îmbunătățirea siguranței traficului. Astfel că funcția Care Key vine în sprijinul oamenilor pentru ca aceștia să poată reflecta și să înțeleagă faptul că viteza excesivă este periculoasă, oferind în același timp o mai mare liniște sufletească și sprijinind un comportament mai bun al șoferului.”, declară Malin Ekholm, șeful Centrului de siguranță a automobilelor Volvo printr-un comunicat de presă.
Compania Volvo, care mai este cunoscută și sub sinonimul de „siguranță rutieră”, a implementat de-a lungul timpului sisteme provizorii de siguranță a pasagerilor „care ulterior au devenit obligatorii (spre exemplu: centura de siguranță în trei puncte, zona de compresie care absoarbe șocul în cazul unui impact și protecția la impactul lateral), plus multe alte sisteme inovative care au fost introduse la vremea lor.
„Cercetările arată că în medie, oamenii nu înțeleg pericolele legate de excesul de viteză. Ca urmare, multe persoane conduc adesea prea repede și au o adaptarea slabă a vitezei în funcție de situația traficului”, spun aceștia.
În urma introducerii vitezei maxime de 180 km/h s-au generat
„numeroase controverse la nivel global care pot avea ca efect pierderea unor clienți, dar această măsură este primul pas pentru îndeplinirea obiectivului autoimpus, acela de a nu mai exista victime în mașinile care poartă sigla Volvo.”, admite compania de autoturisme.
Conform unei statistici realizate în ultimele săptămâni de către Poliția Română, la nivel național numărul accidentelor rutiere a scăzut odată starea de urgență prin implementarea restricțiilor în trafic. Potrivit datelor publicate de aceștia pe rețelele de socializare
„în ultima săptămână din martie, s-au înregistrat doar 27 de accidente rutiere, cu 72% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, când au fost 99.”
Sursa: Facebook Poliția Română, Facebook Volvo Car România
Alesandra Nicoară