Vezi programul pentru Zilele municipiului Cluj-Napoca

Din oraş Eveniment

Prima ediție a Zilelor municipiului Cluj-Napoca  este prilejul unui set de evenimente culturale, culinare, educative și de divertisment.  Planul de activități se va materializa în perioada  27 mai-3 iunie , în locații reprezentative ale orașului.

„Marea majoritate a manifestărilor se vor desfășura în aer liber, pe străzile Clujului. Ca locație principală este Piața Unirii, dar sigur și celelalte locații ca Parcul Central, Kogălniceanu, Bastionul Croitorilor. Pe site-ul  zileleclujului.ro sau pe site-ul  Primăriei municipiului Cluj-Napoca, începând de astăzi poate fi consultat acest program și îi invitam pe toți clujenii care doresc  să participe și care doresc să fie alături de acest eveniment unic în istoria orașului”,a declarat Sorin Apostu .

În organizarea programului Zilelor Cluj-Napoca sunt implicați direct aproximativ 5 000 de oameni.

Cu prilejul organizării Zilelor Cluj-Napoca,  Primăria municipiului va organiza expoziții speciale în Sala de sticlă și în Sala Mică. În Sala de sticlă va avea loc expoziția, sub titlul „Istoria administrației locale la Cluj-Napoca”, iar Sala Mică va fi gazda expoziției de fotografie  „Clusium Urbe Nostrum”- Clujul fotografiat de clujeni, organizată de Asociația Art Image.

Zilele orașului se deosebesc între ele nu numai prin programul vast, ci și prin conotațiile culinare. Astfel, vineri, 27 mai, este ziua bucătăriei maghiare, sâmbătă- ziua culinară indiană, luni -ziua culinară coreeană, marți-ziua culinară japoneză, miercuri-ziua culinară italiană, joi-ziua culinară olandeză, vineri-ziua culinară franceză. Festivalul Culinar Internațional se desfășoară la restaurantul Primăriei, Memo 10.

Adrian Hădean a pregătit pentru ziua de sâmbătă un eveniment special, frigăruia record a bloggerilor clujeni.

Programul Zilelor municipiului Cluj-Napoca a adunat artiști de renume precum : Iris, Andreea Bănică, Semnal M, Aurel Tămaș, Dumitru Fărcaș, Sava Negrean Brudașcu ș.a.

25 de cluburi și cafenele din zona centrală sunt parteneri ai evenimentului, pe perioada Zilelor Cluj-Napoca  oferind  un discount de 10-20% pentru unele produse din meniu.

 

 

Programul Primei ediţii a Zilelor municipiului Cluj-Napoca va fi următorul:

Vineri, 27 mai 2011, în prima zi, în piaţa Unirii

15:30 – Carnavalul Clujului

– vor fi prezenţi cavalerii medievali care vor participa pe tot parcursul săptămânii la Serbările medievale de la Bastionul Croitorilor, dacii şi romanii din Napoca antică, care vor fi regăsiti apoi în Parcul I.L. Caragiale, animatori stradali, şi, desigur, toţi clujenii care doresc să participe

16:00 – Parada sportului clujean – juniorii cluburilor sportive din municipiul Cluj-Napoca vor porni din piaţa Păcii într-o paradă până în piaţa Unirii.

17:00 – Deschiderea oficială a Zilelor Clujului urmată de un

17.05 – Concert Andra

18:00 –  Prezentarea costumelor de carnaval şi diverse concursuri

20:00 – Concert: Deep Central şi Akcent

In aceeaşi zi, în Piaţa Muzeului

18:00 – Concert de muzică uşoară a Şcolii Populare De Arte „Tudor Jarda”

18:30 – Concert Trupa Six Martini

Zidul Cetăţii, Str. Potaissa, Fortăreţei, I.M.Klein

12:00 – Deschiderea Fest ONG Transilvania

Ziua I – Educaţie, cercetare, asociaţii profesionale

12:00 – Târgul Asociaţiei Meşterilor Populari Clujeni

Cele două manifestări, Târgul meşterilor populari şi Festivalul ONG-urilor, se vor desfăşura pe toată durata săptâmânii.

str. Mihail Kogălniceanu

13:00 –  Deschiderea „Promenadei cărţilor”

Sub genericul „Promenada cărţilor” se grupează o serie de evenimente care au rostul de a pune încă o dată în valoare producţia clujeană de carte şi care scot în evidenţă deopotrivă Scriitorul, Cartea şi Cititorul şi subliniază rolul lor în Cetate. Aici vor fi amplasate standuri de carte, vor avea loc lansări de carte, expoziţii pe tot parcursul săptămânii. Tot aici vor avea loc recitaluri de poezie susţinute de poeţi clujeni, dezbateri, dialoguri cu cititorii.

Turnul Croitorilor

19:00 – Deschiderea Serbărilor Medievale care se vor desfăşura pe tot parcursul săptămânii. Aici veţi putea vizita un Târg al Breslelor, Piaţa de mere (mere şi produse conservate tradiţionale), Expoziţia de pictură cu subiect “Arhitectura medievală”, Expoziţia de tapiserie medievală; Expoziţie de steaguri cu însemne de breaslă, Teatrul de păpuşi tradiţionale. Tot aici va funcţiona o şcoală medievală de pictură, o şcoală de gastronomie medievală, o şcoală de scrimă şi una de tir cu arcul.

Cinematograf Florin Piersic

Cu sprijinul British Council, vor fi proiectate în fiecare zi, de vineri şi până luni, de la 12.00 şi de la 14.00 o serie de documentare britanice. Intrarea va fi liberă.

De la ora 23:00 – Petreceri tematice în cluburile partenere

 

 

Sâmbătă 28 mai 2011

De la ora 8.00, in Grădina Botanică va avea loc un tur ghidat şi de observaţii ale păsărilor din gradină împreună cu un doctorand care face un studiu cum nu s-a mai făcut din 1977, asupra păsărilor din Grădina Botanică.

Pe Platoul Sălii Sporturilor “Horia Demian”, de la ora 10, începe un maraton al sportului, care va cuprinde competiţii de streetball, volei, handbal, ciclism, demonstraţii de arte marţiale, care se vor desfăşura până joi.

Sâmbătă este ziua de streetball masculin şi feminin.

La Casa de cultură a studenţilor, de la ora 10, se va deschide un Târg al producătorilor clujeni numit „Descoperă brandurile de Cluj” organizat în parteneriat cu Open Bridge Consortium, Camera de Comerţ şi Expo Transilvania.

In parcul I.L. Caragiale, între orele 10.30 şi 18.00 va avea loc reconstituirea cetăţii antice Napoca realizată de Asociaţia Virtus Antiqua şi de Muzeul de istorie. Aici se vor putea vedea costume de epocă, reconstituirea unor ateliere meşteşugăreşti, lupte de gladiatori, prezentarea ruinelor din zonă realizată de istorici

Turnul Croitorilor

11:00 – 22:00  Serbările medievale ziua a 2-a.

Pe str. Mihail Kogălniceanu, între orele 11 şi 19: Promenada Cărţilor

De la ora 13:00 – Parada personajelor literare, mini-spectacol organizat de Uniunea Scriitorilor şi Inspectoratul Scolar. Se vor acorda premii în cărţi pentru cele mai bune costume

În Piaţa Muzeului, de la ora 15.00, se va desfăşura un Atelier de artă dramatică cu trupa de teatru PUNCT, apoi un Recital de muzică folk cu laureaţi ai festivalului “Invitaţie la Castel”, formaţia “Flori de măr” a Casei de Cultură a municipiului şi elevi ai Şcolii Populare De Arte “Tudor Jarda”

În Piaţa Unirii, între orele 17 şi 18, un concert de Fanfară organizat de Asociaţia muzicală „Forte Fortissimo”, Asociaţia Trompetiştilor din România şi Fanfara Armatei.

De la ora 20, Concert  Andreea Bănică, Semnal M şi Iris

Duminică 29 mai 2011

– Finala concursului concurs de Treasure Hunting “Descoperă comorile din inima Transilvaniei”

– Târgul de jucării de pe Eroilor de la ora 11.00

– Acţiunea “Micul bicilist” de pe platoul Sălii Sporturilor de la ora 9.00

Pe Str. Mihail Kogălniceanu, duminică va fi Ziua Lucian Blaga

12:00   – Recital Lucian Blaga cu actriţa Elena Ivanca

– Recital de poezie susţinut de poeţi clujeni cu acompaniament muzical

– Proiecţii sub genericul „Paşii Poetului la Cluj”

acţiuni organizate de Societatea Culturală Lucian Blaga

15:00  –  Eseu teatral Lucian Blaga oferit de Şcoala Populară De Arte “Tudor Jarda”

In Piaţa Muzeului de la ora 16.00 – Teatru de păpuşi, apoi trupa irlandeză Shamrock şi un spectacol de teatru

În Piaţa Unirii

11.00 – Festivitatea de premiere a competiţiei pentru liceeni “Arhitecţii viitorului – Cluj-Napoca în anul 2020”.

18:00  –  “Clujeni de talent” – Corurile Junior Vip si Transylvania Voces conduse de Anca Mona Marias

– Spectacol al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”

– Gala Operelor Clujene – Corurile şi Orchestrele Operei Naţionale Române şi a Operei    Maghiare. În program: Arii şi coruri celebre din opere şi operete. Dirijor: Jozsef Horvath.

– Spectacol al Filarmonicii Transilvania. Dirijor Radu Popa.

– Recital de poezie Florin Piersic.

Luni 30 mai 2011

– continuă acţiunile pe strada Kogălniceanu, la Turnul Croitorilor, în Parcul I.L. Caragiale, la Zidul Cetăţiii, la cinematograful Florin Piersic

La Casa de cultură a studenţilor, de la ora 18: Miss Universitas şi un Concert Smiley

În Piaţa Muzeului, de la ora 17, spectacol al Companiei de teatru “Viceversa” a Casei de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca

De la 18.00: Concert de jazz cu două trupe ale Casei de Cultură a Studenţilor (Transilvania Brass şi Swinging Train).

De la ora 21.30, pornind din Piaţa Muzeului, Centrul Cultural German organizează proiecţii de scruit metraje pe câteva clădiri din centrul oraşului.

În Piaţa Unirii este ziua muzicii şi dansului popular

De la ora 18.00 puteţi urmări ansamblurile folclorice Mărţişorul, Românaşul, Mugurelul, Ordogtergye, Dor Transilvan, Tradiţii, Doina Clujului, Crăişorul, Mazel Tov şi altele, precum şi orchestra Cununa Transilvană. Nu vor lipsi solişti îndrăgiţi precum: Dumitru Fărcaş, Sava Negrean Brudaşcu, Aurel Tămaş şi Ioan Bocşa.

Seara se va încheia cu un recital poezie susţinut de Dorel Vişan

 

Marţi 31 mai 2011

– continuă acţiunile pe strada Kogălniceanu, la Turnul Croitorilor, în Parcul I.L. Caragiale, la Zidul Cetăţiii, la Sala Sporturilor

În Piaţa Muzeului, de ora 17.00 vor avea loc o serie de concerte. Mai întâi un concert de muzică medievală, iar apoi un concerte cu o trupă irlandeză (Shamrock) şi un altul cu o trupă italiană (L-altra Italia), cele două participând la Zilele municipiului în urma colaborării cu British Council şi cu Centrul Cultural italian.

Aceasta manifestare va fi organizata cu sprijinul centrelor culturale.

În Piaţa Unirii, de la ora 18.30 şi până la 22.30 – seară de folk.

Participă: Mircea Vintilă, Magda Puskas, trupa clujeană Emeric Set, Andrei Păunescu, Florin Săsărman, Vasile Mardare, Octavian Bud, Valentin Moldovan, Ioan Onişor şi Ionuţ Mangu, Adrian Bezna, Cătălin Stepa.

Miercuri 1 iunie 2011

– continuă acţiunile la la Turnul Croitorilor, în Parcul I.L. Caragiale, la Zidul Cetăţiii, la Sala Sporturilor.

Acţiuni pentru copii

În Piaţa Muzeului, de la ora 10.00, se organizează o serie de ateliere de creaţie pentru copii: desene, figurine din lut, origami, baloane modelate, face-painting.

De la ora 13.00 – spectacole pentru copii şi o paradă a eroilor din basme

De la ora 16.00 – Teatru de păpuşi cu Teatrul Puck.

După amiază, adulţii recuceresc Piaţa Muzeului. Aici vor fi programate concerte susţinute de clujeni: Raluca Ghiran şi trupele Mute şi Maya.

Pe str. Mihail Kogălniceanu, de la ora 13.00, vom avea lansarea volumului „Clujul din poveşti”, editat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Centrul Cultural Italian s-a pregătit cu desene animate, iar Centrul Cultural Francez va organiza o proiecţie de scurt metraje pentru copii.

În Piaţa Unirii

10:00 – Tradiţionalul marş al acţiunii „Iubesc clujul curat” şi festivitatea de premiere.

11:00 – Premiile concursului Fii primar pentru o zi

20:00 Seara şlagărele muzicii româneşti. Participă Ilie Micolov, Mihai Constantinescu, Gabriel Dorobanţu

 

 

 

Joi 2 iunie 2011

– Continuă acţiunile la Turnul Croitorilor, pe strada Kogălniceanu, în Parcul I.L. Caragiale şi la Sala Sporturilor, la zidul cetăţii.

Este ultima zi pentru Serbările medievale de la Turnul Croitorilor şi pentru Promenada cărţilor de pe strada Kogălniceanu

Joi, 2 iunie, la Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse 59-61, se va desfăşura un o Conferință despre oraş, cultură şi dezvoltare în perspectiva proiectului Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană.

Ultimul eveniment de amploare se petrece în Piaţa Lucian Blaga, de la ora 20:00, unde va avea loc un Concert Luna Amară şi Speak Floyd. Va avea loc apoi o proiecţie 3D de 10 minute pe Casa de Cultură a Studenţilor.

Seara se încheie cu o proiecţie de film pe Casa de Cultură, o avanpremieră la TIFF.

Proiecţia 3D în spaţiul public reprezintă o premieră pentru Cluj-Napoca şi la această dimensiune şi pentru România.

Vineri 3 iunie

Este ultima zi şi pentru acţiunile din parcul I.L. Caragiale, unde este reconstituită cetatea antică Napoca, şi pentru cele de la zidul Cetăţii (str. Potaissa, Forţăreţei şi I.M. Klein) – unde se desfăşoară Festivalul ONG-urilor şi Târgul Meşterilor Populari Clujeni.

De asemenea, este ultima zi şi pentru evenimentul culinar care se desfăşoară la Memo 10, restaurantul Primăriei.

_____

Diana Creț

Foto: arhivă UBB Radio

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts