Universitatea Cluj-Napoca pierde la limită în fața Minaurului în Liga Zimbrilor

Sport

 

Universitatea Cluj a rămas fără victorie în actuala stagiune a Ligii Zimbrilor. „Studenții” au pierdut și împotriva Minaurului cu scorul de 25-27, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Runda a 21-a din Liga Zimbrilor le-a pus față în față pe Universitatea Cluj și CS Minaur Baia Mare, care au oferit un meci de calitate. În prima repriză, oaspeții au dominat meciul cap-coadă, reușind să se distanțeze până la cinci goluri diferență. „Studenții” au intrat puțin timorați, reușind să echilibreze puțin jocul spre finalul reprizei. La jumătatea meciului, tabela indica scorul de 12-17.

În a doua repriză, clujenii au intrat mult mai motivați, iar pe fondul relaxării oaspeților, aceștia s-au apropiat chiar și la două goluri diferență. Acest lucru s-a simțit și în tribune, cei aproximativ 300 de suporteri au simțit că favoriții lor puteau obține primul rezultat pozitiv din acest sezon, motiv pentru care i-au încurajat.

Media scăzută de vârstă din lotul gazdelor și-a spus însă cuvântul spre sfârșitul partidei. „Șepcile roșii” nu au reușit să păstreze același ritm, iar acest lucru i-a costat victoria. Experiența lui Csepreghi, marcatorul principal al maramureșenilor cu 7 goluri, a făcut diferența, oaspeții impunându-se cu scorul de 27-25.

Universitatea Cluj rămâne codașa clasamentului cu zero puncte, în timp ce Minaur păstrează șanse matematice la play-off, clasându-se pe locul nouă, cu 27 de puncte.

Universitatea Cluj – CS Minaur Baia Mare 25-27 (12-17)

Universitatea Cluj: Vlad Coman, Raul Pătrăuș – portari; Cătălin Fodorean 8 goluri, Alexandru Coman 6, Alexandru Draia 3, Alexandru Epure 2, Szabolcs Putnoky 2, Alexandru Gurănescu 1, David Kereki 1, Raul Kotai 1, Dacian Milășan 1. Antrenor: Ioan Ani-Senocico

CS Minaur Baia Mare: Răzvan Apostu, Adrian Țenghea – portari; Alexandru Csepreghi 7 goluri, Călin Căbuț 5, Leonard Ștefan 4, Georgel Haiduc 3, Tudor Botea 2, Daniel Mureșan 2, Predrag Vujadinovic 1, Robert Nagy 1, Erik Pop 1, Tudor Marta 1. Antrenor: Raul Fotonea

Realizat de Răzvan Dan și Cristian Cozmaciuc / Fotografii: Krisztian Bucsi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts