UE criticată de deputații europeni

Internaţional UBB Radio

Parlamentarii europeni critică Uniunea pentru  lipsa de implicare în a sprijini poporul libian în lupta pentru democrație. Of-ul acestora a fost exprimat într-o dezbatere cu președinții Consiliului European și ai Comisiei. În ceea ce privește situația din Japonia, aceștia au recomandat Uniunii Europene să ajute Japonia și să găsească surse alternative de energie pentru Europa.

Situația din Japonia nu poate fi schimbată deoarece catastrofa s-a produs deja, însă în Libia da, sunt eroi care își sacrifică viața pentru libertate și democrație, a spus liberalul belgian Guy Verhofstadt.

Deși se dorește plecarea lui Gaddafi de la putere, liderii europeni nu au ajuns la un acord asupra pașilor ce trebuie făcuți.

Cu un mesaj de solidaritate a venit francezul Joseph Daul  care crede că datoria lor este de a-i ghida pe parcursul schimbării. Ca violența să se încheie, vrem ca Gaddafi să renunțe la putere, iar datorită vitezei cu care se derulează evenimentele, UE trebuie să reacționeze repede și cu o singură voce , a adăugat acesta.

Nigel Farage (Grupul Europa Libertății și Democrației) i-a spus președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy: „sper să vă opuneți cererilor de intervenție militară pentru că nu există un acord în acest sens“. „Este ușor să intri într-un război, dar foarte dificil să ieși din el“, a mai adăugat Nigel Farage.

Subiectul despre impactul catastrofei din Japonia și consecințele acesteia pentru siguranța lumii, va fi dezbătut de șefii de state și de guvernele UE.

Președintele Comisiei Europene,  José Manuel Barroso a declarat că sunt pregătiți să ofere asistență specifică pentru centralele nucleare, în cazul în care li se cere acest lucru.

O dezbatere obiectivă asupra securității nucleare a fost cerută din partea francezului Joseph Daul, liderul Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).

Conform eurodeputatului Lothar Bisky (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică), catastrofa din Japonia nu este una naturală, ci una declanșată de omenire: „Ne arată și ce mașini monstruoase avem în Europa. Nu vorbesc doar de centralele nucleare, ci și de armele nucleare“.

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a arătat deputațiilor europeni măsurile de combatere a dezechilibrelor economice în UE sprijinite la nivel politic.

„Planurile Consiliului arată o ameliorare, dar încă suntem departe de a fi mulțumiți“, a arătat socialistul austriac Hannes Swoboda. Conform acestuia, „Comisia Europeană și Consiliul trebuie să se asigure că impozitul pe tranzacțiile financiare, propus de Parlamentul European săptămâna trecută, devine realitate“.

__________

Raluca Ștețco

Foto: europarl.europa.eu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts