U Cluj – Pandurii 2-0 (1-0). Examen reușit înaintea barajului de promovare în prima ligă pentru clujeni

Sport

În cadrul ultimei etape din liga secundă, U Cluj a dispus de Pandurii Târgu Jiu, cu 2-0 (1-0), la capătul unui joc dominat în totalitate. Victoria venită în urma ”dublei căpitanului Dorin Goga le-a asigurat studenților clasarea pe locul al treilea în actualul sezon al Ligii a doua.

Gazdele au început excelent partida, Goga fiind marcatorul primului gol, în minutul 10, după ce a primit o pasă pe culoar liber de la Gavra.

Ocaziile au continuat pentru U, care a dominat întreaga repriză. Pe rând, Cordoș (25), Gavra (28) și Goga (28, 45) au fost aproape să majoreze diferența pe tabelă, însă la cabine s-a intrat doar cu 1-0.

Prestația ofensivă bună a Universității a continuat și în partea secundă, Goga reușind dubla pentru a securiza victoria, dar și obținerea locului al treilea în clasamentul ligii secunde.

Se putea termina cu un scor mult mai concludent pentru ”șepcile roșii”, dar Pîrvulescu (75) a ratat dintr-o poziție bună, șutul acestuia fiind deviat ușor în bară de portarul Oprița. Cinci minute mai târziu, nou intratul Marius Coman a ratat șansa de a face 3-0, după ce a șutat direct în Oprița, din careu.

Pentru U Cluj au rămas de disputat două meciuri în acest sezon competițional, practic cele mai importante 180 de minute, luni, 3 mai, urmând să se stabilească programul barajului de promovare în Liga 1.

U Cluj (4-2-3-1): Dur-Bozoancă – Al. Coman (Taub 68), Ursu, Cordoș, Berci – Greu (Florescu 64), Giurgiu – Hordouan, Goga, Pîrvulescu – Gavra (M. Coman 72). Antrenor: Bogdan Lobonț

Pandurii (4-2-3-1): Oprița – Cotolan, Gheorghe, Bratu, Vasilescu – Trancă, Dănescu (Safta 81) – Kim, Șendroiu (Rașoveanu 67), Lică (Măicăneanu 59) – Popescu. Antrenor: Adrian Bogoi

– Material realizat de Krisztian Bucsi / Fotografii realizate de Emanuel Turbuc

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts