Scurtmetrajul italian “Bing Bang Big Boom” a fost desemnat marele câştigător al festvalului Anim‘est 2010, în cadrul Galei de închidere ce s-a desfăşurat, aseară, la Cinematografului Patria din Bucureşti.
Trofeul a fost ridicat de către autorul coloanei sonore, Andrea Martignoni. Premiul oferit câştigătorului de către Institutul Cultural Român are o valoare de 2,500 de euro.
“Un film simplu în concepţie, dar inventiv şi monumental în execuţie. Filmul reuşeşte să reinventeze delăsarea oraşului printr-un imaginar izbitor şi prin pura plăcere a creaţiei. Este un adevărat tur de forţă” a fost părerea Juriul festivalului.
_______
Lista copletă a premiilor:
Cel mai bun film de lung metraj: Kerity, casa poveştilor / Eleanor’s Secret (Franţa, Italia, 2009)
Cel mai bun film de scurt metraj: Copilaş de praf / Dust Kid (Coreea de Sud, 2009)
Cel mai bun film studenţesc: Sticla / Bottle (SUA, 2010)
Cel mai bun film românesc: Matei, Matei / Matthias, Matthias (România, 2009)
Cel mai bun film din secţiunea Balkanimation: A fost odată şi încă o dată / Once upon a many time (Bosnia-Herţegovina, Canada, 2010)
Cel mai bun videoclip: Out Of The Forrest – The National Slow Show (Danemarca, 2010)
Cel mai bun clip publicitar: Scrabble Yoga (Franţa, 2009)
Premiul Publicului: Viaţa de un minut a unei muşte / One Minute Fly (Germania, 2008)
Premiul pentru Întreaga Activitate: Zeno Bogdănescu
Premiul Spectatorului Norocos: Ana Zamfirescu
Premiul Special al Juriului: Anna Blume (Germania-Bulgaria, 2009)
Premiul pentru Cel mai bun Film de Scurtmetraj: Băieţelul şi Monstrul / The Little Boy and the Beast (Germania, 2009)
________
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est va continua cu un follow-up la Cinema Victoria şi Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca, în perioada 22-24 octombrie 2010. Vezi programul Anim’est la Cluj.
________
Delia Marinescu
Foto: Anim’est- Boroka Biro