Timpul de reacţie e un mod eficient de a afla rata de supravieţuire a unei persoane

Sănătate

După timpul de reacţie al unei persoane aflate în fata unor situaţii noi se poate deduce câţi ani urmează să mai trăiască, potrivit unui nou studiu citat de huffingtonpost.com.

Untitled_FR10-1

Cercetătorii de la University College London şi University of Edinburgh au analizat informaţiile de la peste 5. 000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani, colectate ca parte a Studiului Naţional de Examinare a Sănătăţii şi a Nutriţiei din Statele Unite ale Americii, citat de huffingtonpost.com.

Autorul studiului, Gareth Hagger-Johnson a declarat,într-un comunicat de presă, că un simplu test de reacţii în perioada adultă, poate prezice, indiferent de sex, vârstă și alţi factori rata de supravieţuire a unei persoane, conform mediafax.

Timpul de reacţie ar putea indica cât de bine funcţionează sistemul nostru nervos şi alte sisteme din organism. Persoanele care răspund, în mod frecvent, cu greu, noilor informaţii ar putea experimenta probleme care le intensifica riscul unei morţi precoce,

a declarat Hagger-Johnson.

În viitor, am putea fi capabili să folosim timpii de reacţie pentru a monitoriza starea de sănătate şi supravieţuire. În prezent, un stil de viaţă sănătos este cel mai bun lucru pe care îl pot face oamenii pentru a trăi mai mult,

a completat Hagger-Johnson.

– Adriana Boicean / Sursa fotografiei: bmsi.ru

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts