Teatrele nu se deschid, dar se pot desfășura repetiții în cadrul acestora. Ce spune noul ordin?

Cultură UBB Radio

Au fost actualizate măsurile pentru desfășurarea activităților culturale de Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății. Reprezentanții celor două ministere au  hotărât  în ce condiții se vor putea desfășura repetițiile de teatru. Totodată aceștia au anunțat că evenimentele muzeelor, librăriilor sau bibliotecilor în spații închise se pot deșfășura cu  maxim 20 de persoane, iar în spații deschise cu un număr maxim de 50 de persoane.

Conform noului ordin nr. 2.941/1.120/2020 reînnoit, în galerii de artă, muzee, librării sau biblioteci, evenimentele private se vor desfășura cu maximum 20 de persoane în spațiile închise, iar în spațiile deschise pot participa maximum 50 de persoane. În mod clar trebuie respectate măsurile de igienă precum masca obligatorie, spălatul mâinilor și distanțarea fizică.

Totodată în cazul librăriilor sau bibliotecilor trebuie actualizat modul de organizare a spațiului pentru a putea fi permisă distanțarea socială și de asemenea  la evenimentele private pot participa în interior 20 de persoane, iar în aer liber maximum 50 de persoane.

În cazul sălilor de arte performative, concerte sau teatru repetițiile trebuie să se desfășoare fără public, iar responsabilii instituției trebuie sa aibă grijă ca fiecare angajat aa fie monitorizat de medicii de medicină muncii și aceștia trebuie să emită recomandări cu privire la obligativitatea de a purta masca. Persoana responsabilă de Securitate și Sănătate în Muncă se va ocupa ca măsurile sa fie respectate pentru siguranța fiecăruia. În cazul actorilor sau cântăreților care fac parte din grupa vulnerabilă sau au peste 65 de ani este recomandată evitarea expunerii acestora.

Având în vedere că teatrele sunt printre instituțiile a căror deschidere este amânată am solicitat un punct de vedere despre cum se desfășoară repetițiile în teatru fiind un domeniu unde contactul social sau fizic este inevitabil. Am vorbit cu Ioana Bujoreanu, secretar PR al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, din Iași.

Cum decurg repetițiile având în vedere că trebuie să țineți cont și de măsurile impuse de pandemie?

„Ținem cont de instruirea salariaților, informarea salariaților, triaj observațional și măsurarea temperaturii la intrarea în spațiile de repetiții, distanța de 1,5 m între oricare 2 persoane,  limitarea numărului de persoane pentru asigurarea a patru mp pentru fiecare persoană, restricționarea scenelor care implică un nr. mare de persoane pe suprafața restrânsă, contact fizic limitat, evitarea scenelor cu contact apropiat la mai puțin de 1,5 m mai mult de 15 min,  evitarea prezentei îndelungate a artiștilor din grupele de risc – 65 ani+ și cu boli asociate, machiaj și coafura cu respectarea precauțiunilor – distanțare, dezinfecție, igienizare, asistență la echipare limitată, la minimum necesar.”

Credeți că păstrarea distanțării fizice obligatorii între spectatori ar putea fi o soluție ca teatrele să înceapă să se deschidă?

„Da.”

Cum se procedează în cazul pieselor unde există contact între actori, contact precum

îmbrățișări, săruturi și așa mai departe?

„Se păstrează  un contact fizic limitat, evitarea scenelor cu contact apropiat la mai puțin de 1,5 m mai mult de 15 min.”

Referitor la întrebarea anterioara există posibilitatea ca aceste piese să fie anulate pentru o perioadă de timp?

„În spectacolele programate în această perioadă respectăm normele recomandate.”

Sursa: Eurocors

Dana Coțovanu

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts