Cel mai mare Târg de Turism din Transilvania, “Touristica”, un târg găzduit de Polus Center şi organizat de ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism) şi Libero Media s-a deschis, astăzi, la Cluj.
Târgul a ajuns la ediţia a III-a şi reuneşte cele mai importante companii din turism. La eveniment participă peste 40 de expozanţi din România, Franţa, Austria şi Ungaria. Aceştia au pregătit pentru vizitatori zeci de oferte, reduceri şi promoţii pentru vacanţa de iarnă şi revelion. Pliantul de oferte al agenţiilor prezente cuprinde destinaţii pentru ski, revelion, vacanţe la munte sau vacanţe exotice la o gamă variată de preţuri.
“Scopul organizării acestui târg este aducerea unor noi destinaţii de ski pe piaţa clujeană cum ar fi Italia, Ucraina şi Franţa, deci sunt destinaţii care până acum nu au fost aşa populare publicului clujean. În al doilea rând avem oferta hotelurilor care sunt de aici, din Cluj şi care promovează revelionul şi oferă o opţiune în special celor care nu vor să mergă afară sau nu au timpul suficient.” a declarat Corina Doda, manager Libero Media.
În calitate de expozant participă la eveniment şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, urmărind să promoveze oraşul atât ca destinaţie turistică cât şi brendul „Cluj-Napoca – oraşul comoară”.
Pe tot parcursul acestui weekend sunt aşteptaţi la târg peste 60.000 de vizitatori.
[imagebrowser id=77]
___________
Bianca Lăscoi