Târg de Joburi pentru studenţi la FSEGA [Galerie foto]

Social UBB

Peste 25 de companii își prezintă astăzi ofertele la cea de-a doua ediţie a Târgului de Joburi  găzduită de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.
Târgul este în desfăşurare în holul FSEGA şi este organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) şi Organizaţia Studenţilor Economişti, unde sunt prezente firme de renume precum: Raiffeisein Bank, Astra Asigurări, BCR Asigurări de viaţă, E-ON, Office Depot, Genpact, Net Binel, Psihoselect, Auchan, Emerson, Altom, Thomson, Sykes, Centrul de carieră UBB şi alte firme la fel de importante.
„Este o acţiune mai amplă a Organizaţiei Studenţilor Economişti în cadrul căreia am invitat 29 de agenţi economici care au venit cu peste 300 de locuri de muncă în domeniile de interes ale studenţilor de la FSEGA.”, declară Flaviu Ciui, Account Manager.
Posturile sunt variate şi adaptate mediului studenţesc. Firmele vin cu oferte ca: agent de vânzări, contabil, operator calculatoare, responsabil resurse umane, manager commercial şi multe altele.
„Suntem în căutarea a cinci consilieri financiari şi a doi  manageri. Avem posturi şi pe partea de consiliere şi pe partea de management. Suntem o companie în plină dezvoltare. Dorim candidaţi care să fie comunicativi şi implicaţi deoarece este un loc de muncă în domeniul vânzărilor.  Avem cam cinci CV-uri, dar mai aşteptăm.”, ne-a declarat Eugen Chiş, dr. BCR Asigurări de viaţă.
Studenţii sunt mulţumiţi de acest târg şi speră să îşi găsească un job: „Am mai participat la astfel de târguri, dar acesta este ceva mai bine organizat sunt mai mult firme.  În prezent lucrez, dar nu în domeniu şi de aceea  am venit astăzi aici. Mă interesează domeniul financiar, administraţie sau asigurări. Cerinţele angajatorilor sunt rezonabile, în principal sunt preferaţi cei care cunosc o limba străină.”, declară o studentă aflată la târg.
Târgul este în desfăşurare până la ora 16, iar studenţii sunt aşteptaţi sa interacţioneze cu angajatorii pentru un prim pas într-o carieră de success.

[flagallery gid=49 name=”Târg de Joburi pentru studenţi “] ________
Radu Bărăian
Radu Hângănuț
Foto: Mădălina Gorschi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts