Studenții francezi înscriși la universitățile din România se pot întoarce acasă

Educaţie UBB Radio

Studenții francezi de pe teritoriul României se pot întoarce în țara de proveniență, potrivit unui anunț al Ambasadei Franței în România.

Membrii echipei Ambasadei Franței în România, împreună cu ms. Michèle Ramis și ascociațiile care reprezintă studenții francezi sau părinții lor din România, s-au întrunit într-o conferință în data de 22 mai 2020, pentru a oferi noile informații legate de situația studenților din domeniile sănătății din Cluj, respectiv Iași, care doresc să se întoarcă în Franța.

Totodată, ambasadorul a anunțat că studenții care doresc să se întoarcă înapoi în Franța vor avea două posibilități: una dintre ele este

„un zbor privat cu un avion Blue Air organizat de asociațiile studențești franceze care va transporta studenții din Iași și Cluj spre Basel, sâmbătă 23 Mai”, iar cea de-a doua posibilitate este „un charter al Ministerului Afacerilor Externe pe TAROM pentru a aduce cetățenii români înapoi în România în 7 zboruri organizate cu Europa de Vest, inclusiv unul care pleacă sâmbătă 23 mai, care va duce studenții la Paris.”

În tot acest timp, ambasadorul și-a dorit ca toți studenții francezi să fie foarte bine luați în considerare în aceste două zboruri, iar asociațiile au declarat că

„nu vor permite ca niciun elev să nu rămână fără răspuns de întoarcere.”

În urma eforturilor depuse, ambasadorul Franței din România a mulțumit tuturor reprezentanților și asociațiilor implicate pentru eforturile depuse pentru ca toți studenții francezi să ajungă în siguranță în țara lor, atrăgând atenția faptului că o parte din studenți se vor întoarce din toamnă în România pentru a-și continua studiile.

Conform celor de la Ministrul Afacerilor Externe, cetățenii de pe teritoriul Franței trebuie să respecte deciziile luate conform comunicatului de pe site-ul official.

Sursa: Pixabay

Alesandra Nicoară

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts