Starea de urgență a ajuns să fie prelungită până pe 14 mai

Administraţie UBB Radio

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți prelungirea stării de urgență pentru alte 30 de zile. În termen de 5 zile Parlamentul trebuie să voteze prelungirea stării de urgență. Decretul semnat de președinte urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Starea de urgență este prelungită până pe 14 mai.

Cu toate că în urmă cu aproximativ 30 de zile s-au luat toate măsurile necesere combaterii infestări cu noul Covid-19, nu sunt vizibile  semne ale unei eventuale încetiniri a evoluției pandemiei la nivel național. Acționând în consecință, în decursul zilei de astăzi, 14 aprilie 2020, președintele României a emis decretul de prelungire cu încă 30 zile a stării de urgență. Ca atare, se impune prelungirea stării de urgență, ceea ce înseamnă menținerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum și noi reglementări, care să permită autorităților publice să intervină decisiv și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepționale sunt necesare prevederi care să faciliteze funcționarea neîntreruptă a administrației publice, a justiției și a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esențiale pentru populație, stat și operatorii economici.

”Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar și în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanțare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgență. Cu siguranță că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate.Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor și o presiune uriașă pe sistemul nostru sanitar”a declarat Klaus Iohannis.

Sursa: Facebook Klaus Iohannis

Poliec Denisa

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts