SPORT | Sergio Aguero – Povestea unui talentat fotbalist

Sport UBB Radio

De cele mai multe ori, când îi întrebi pe fanii fotbalului de naționala Argentinei, aceștia se vor duce cu gândul la jucători precum Lionel Messi sau Diego Armando Maradona, doi dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Însă, în acest articol vom discuta despre un alt fotbalist extrem de talentat din lotul Argentinei, și anume Sergio Leonel Aguero del Castillo, cunoscut de foarte mulți ca Sergio Aguero. Sergio s-a născut pe data de 2 iunie 1988 în capitala Argentinei, Buenos Aires, iar în momentul de față are frumoasa vârstă de 32 de ani.

Potrivit wikipedia.org, Aguero și-a început cariera de fotbalist pe când avea doar 9 ani, în țara sa natală la echipa de tineret a celor de la Independiente. Acesta și-a făcut debutul în echipa mare pe data de 5 iulie 2003, împotriva celor de la Club Atletico San Lorenzo de Almagro, la vârsta de 15 ani și 35 de zile, astfel stabilind un record pentru cel mai tânăr fotbalist din campionatul argentinian, depășind recordul stabilit de marele Diego Maradona din anul 1976. Prin evoluțiile sale tot mai consistene, Sergio Aguero a atras privirile mai multor cluburi importante din fotbal mondial, printre care și a celor de la Atletico Madrid.

Conform transfermarkt.com, pe data de 1 iulie, Sergio Aguero o părăsește pe Independiente, echipa la care și-a început cariera și semnează un contract valabil pe 6 ani cu cei de la Atletico Madrid la doar 18 ani și 29 de zile pentru suma de 21.7 milioane de euro, astfel devenind cel mai scump transfer până la acea vreme realizat de către clubul din capitala Spaniei.

Potrivit atleticofans.com, în primul său sezon la Atletico Madrid, Sergio Aguero a reușit să înscrie doar 6 goluri, acesta fiind mai mult în umbra lui Fernando Torres și Diego Forlan. În sezonul următor, după plecarea lui Fernando Torres, Aguero avea locul de titular asigurat în componența celor de la Atletico Madrid, acesta reușind astfel să marcheze nu mai puțin de 19 goluri, în acel an, cei de la MARCA l-au numit al 2-lea cel mai bun jucător din La Liga, pe primul loc clasându-se legenda celor de la Real Madrid, Raul Gonzalez. În sezonul 2009/2010, Aguero reușește să triumfe alături de Atletico Madrid în Europa League și să ajungă până în ultimul act la cupei Spaniei, Copa del Rey, pe parcursul sezonului reușind să înscrie nu mai puțin de 20 de goluri, făcând un cuplu de temut pentru orice apărare alături de starul din Uruguay, Diego Forlan. În sezonul 2010/2011, Aguero marchează 27 de goluri pentru echipa din capitala Spaniei, acesta fiind cel mai bun sezon al său individual.

Conform atleticofans.com, după Copa America din anul 2011, Aguero a fost ofertat de cei de la Manchester City, club englez, care, la acea vreme se afla în plină desfășurare a unui proiect prin care voiau să obțină semnăturile mai multor fotbaliști talentați. Până la acea vreme, fotbalistul argentinian marcase 102 goluri pentru cei de la Atletico Madrind în cei 5 ani pe care i-a petrecut la echipa din capitala Spaniei.

Potrivit transfermarkt.com, Sergio Aguero, a semnat cu echipa din Premier League, Machenster City. În momentul transferului, Aguero valora nu mai puțin de 36 de milioane de euro, clubul englez transferând in contul celor de la Atletico suma de 40 de milioane de euro. La acea vreme, superstarul argentinian avea vârsta de 23 de ani și era pregătit atât fizic cât și psihic pentru provocarea care îl aștepta în campionatul Angliei.

Conform mancity.com, Aguero a fost cel mai scump transfer a celor de la Manchester City până la acea vreme și a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători din lotul echipei din Manchester. Încă din primul sezon, Aguero a devenit un adevărat idol pentru fanii lui Manchester City, în special după golul marcat de acesta la ultima fază a meciului cu Queens Park,  meci care avea să fie decisiv în lupta pentru titlu, fotbalistul argentinian marcând golul de 3-2 în favoarea echipei sale și declanșând nebunia atât pe stadion cât și în tot orașul Manchester. La acea vreme, lupta la titlu s-a disputat între echipele orașului Manchester, astfel câștigarea titlului în fața lui Manchester United, fiind și o victorie de orgoliu. În sezonul 2016/2017, în meciul câștigat de Manchester City împotriva celor de la Napoli cu scorul de 4-2, Sergio Aguero a reușit să înscrie nu mai puțin de 3 goluri, reușind să îl depășească pe legendarul jucător al celor de la Manchester City, Erik Brook de 178 de goluri.

Potrivit premierleague.com, cel mai bun sezon al lui Sergio Aguero în tricoul lui Manchester City, a fost 2014/2015, când superstarul argentinian a marcat 32 de goluri în toate competițiile, devenind în acel an cel mai bun marcator din Premier League cu nu mai puțin de 26 de goluri marcate. Din punct de vedere al golurilor marcate, cel mai slab sezon al lui Sergio Aguero la Manchester City, a fost cel din 2012/2013, când, fotbalistul argentinian a reușit să marcheze doar 18 goluri în toate competițiile.

Conform mancity.com, în urma golurilor înscrise în meciul cu Crystal Palace, Sergio Aguero a ajuns la 251 de goluri marcate pentru Manchester City în toate competițtiile în cele 360 de meciuri. În acest sezon, Aguero a înscris pentru clubul din Manchester nu mai puțin de 23 de goluri în toate competițtiile. Pe lângă multitudinea de goluri înscrise pentru cele trei echipe la care a evoluat, Aguero se poate lăuda cu Cupa Uefa Intertoto alături de Atletico Madrid în anul 2007, Uefa Europa League alături de Atletico în anul 2010, Supercupa Europei în anul 2010, patru titluri de campion în Premier League alături de Manchester City în sezoanele: 2011/2012, 2013/2014, 2017/2018 și 2018/2019. A câștigat FA Cup în sezonul 2018/2019, de asemenea a câștigat 5 Cupe ale Ligii Angliei în anii: 2014, 2016, 2018, 2019 și 2020. De asemenea a câștigat 2 supercupe ale Angliei în anii: 2013 și 2019 și a câștigat în anul 2008, medalia de aur la jocurile olimpice de la Beijing.

Potrivit wikipedia.org, Sergio Aguero, are pentru naționala Argentinei 96 de meciuri în care a marcat de 40 de ori. Acesta a fost căsătorit cu fiica legendei Diego Armando Maradona, Giannina Maradona, cu care, are de altfel și un copil pe nume Benjamin Aguero Maradona. Aguero a divorțat de soția sa în anul 2013 din cauza unor certuri.

Sursa: en.as.com

George Manolache

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts