Sorin Mîndruțescu: „E o poezie care nu poate fi experimentată decât prin a o trăi, nu prin a o spune”.

Cultură

Cu mult timp în urmă, o gașcă de prieteni se întâlnește și vrea „pune țara la cale”. Zece ani mai târziu, iată că vedem cum acești prieteni scriu istorie prin ceea ce au reușit să facă.

În principiu, povestea asta a fost începută de la Mihai Dragomir acum zece ani de zile, iar inspirația a fost de la Festivalul de Film Istoric de la Pessac din Franța. Noi suntem o mare gașcă de prieteni, iar FFIR e o dileală sau dambla de-a noastră de-a încerca să facem un lucru fain și mișto la Râșnov – Sorin Mîndruțescu, organizatori Festivalul de Film și Istorii, Râșnov –

Asociația „Râșnov Society” a organizat în perioada 20-29 iulie, la Râșnov, unul dintre cele mai educative festivaluri din România, Festivalul de Film și Istorii (FFIR).

Dezbatere „Buni români din vremea Regatului” în cadrul FFIR

Pepene Nicolae, directorul Muzeul Judetean de Istorie Brasov (Dreapta), Alina Pavelescu, director adjunct al Arhivele Nationale ale Romaniei (Mijloc) și Gabriel Badea-Päun, istoric de artă (Stânga)

Anul acesta, FFIR, a adus la Râșnov 10.000 de oameni în cele zece zile de festival. Aceștia au putut lua parte la prelegeri susținute de personalități importante din România și din străinătate, filme, concerte de muzică clasică în Biserica Evanghelică de la Râșnov și concerte de muzică rock în curtea Cetății Râșnov.

„Este un festival cultural care cuprinde foarte multe, de la prelegeri, filme care au legătura cu tema prelegerilor sau documentare, concerte de muzică clasică în Biserica Evanghelică în care Radu Rădescu face proiecții de film mut, filme cult din anii `20 – `30 și pe fundal se cântă muzică la instrumente medievale sau neconvenționale. Am avut concert de muzică rock și cred în întreaga istorie, curtea Cetății Râșnovului nu a avut parte de 4.000 de oameni, așa cum s-a întâmplat  la concertul trupei Vița-Vie la final de Festival”, a declarat Sorin Mîndruțescu.

În fiecare an, FFIR se concentrează în jurul unei teme. Tema de anul acesta a fost intitulată „Națiune”. Locațiile în care s-a desfășurat festivalul au fost Curtea Cetății Râșnov, Cinematograul „Amza Pellea” din oraș, Biserica Evanghelică Râșnov, dar și în Brașov.

„Ediția de anul acesta s-a intitulat Națiune. Cine am fost și cine mai suntem. Ne-am uitat în trecul acum 100 de ani. Am vorbit despre cine mai suntem la 100 de ani de România. Am început cu proclamația de la 1 Decembrie pentru că toată lumea vorbește despre ea, dar prea puțini au și citit-o. S-a vorbit despre România, despre istorie și despre sistemul educațional care a avut prelegeri extraordinar de intense de la reforma lui Spiru Haret și ce s-a ales de ea până în ziua de astăzi. Apoi, am vorbit despre cum va arăta România în următoarea sută de ani”, spune Sorin Mîndruțescu.

Festivalul de Film și Istorii aduce la Râșnov personalități marcante pentru vremurile pe care le trăim. Cărturari, oameni politici, ambasadori, directori de instituții, oameni importanți care au impact în domenii diverse și care reușesc să schimbe viziuni.  Vorbim despre personalități naționale, dar și internaționale care au dus la numirea Festivalului, „Davosul Românesc”.

În fiecare an, în cadrul festivalului, organizatorii aduc elevi și studenți noi care au posibilitatea să poarte un dialog informal și prietenesc cu elita personalităților prezente. De astfel, FFIR se adresează în mare parte tinerei generații. Anul acesta, un număr de 70 de copii din România, Moldova și Ucraina, 25 de liceeni și vreo 45 de studenți, au avut posiblitatea să descopere întreg Festivalul.

Cursanții Școlii de vară „Astra” 2018 și ambasadorul Statelor Unite, Hans G. Klemm

Irina-Margareta Nistor împreună cinci elevi-jurați

„În cadrul FFIR, reușim să aducem oameni de o asemenea valoare și varietate încât am fost numiți <<Davosul Românesc>>. Este onorant și meritoriu pentru ceea ce facem noi în cadrul Festivalului, dar noi nu ne-am propus un asemenea lucru. Noi ne propusesem o întâlnire între elita acestei țări, și cea din străinătate, cu tânără generație. La o cafea sau în curte se întâlneau pentru discuții informale pe diverse teme, în funcție de persoana cu care dialogau.

Dintre personalitățile prezente anul acesta, amintim de: Ioan-Aurel Pop – Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Președintele Academiei Române; Mircea Dumitru – Rectorul Universității București; Remus Pricopie – Rectorul Școalii Naționale de Studii Politice și Administrative; Gabriel Pirtea – Rectorul Universității de Vest din Timișoara

Am organizat o discuție extrem de interesantă și de care sunt foarte mândru că am reușit să o organizăm între PreaSfinția Sa Episcopul de Cluj-Gherla al Biserisii Greco-Catolice, Florentin Crihălmeanu, și preotul Bisericii Ortodoxe-Române, Constantin Necula.

Dezbatere „Religie și Națiune” în cadrul FFIR

Preotului creștin-ortodox conf. univ. Constantin Valer-Necula (Stânga)

Episcopului Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu (Dreapta)

Mulți analiști politici: Nicolae Ciucă – Șeful Armatei Române, Generalul de patru stele; Sorin Ducaru – Ambasadorul, românul cu cel mai înalt grad în structurile NATO. Serviciul Român de Informații aflat pentru a treia oară la FFIR care vine și vorbește în public despre structura și munca SRI, atât cât se poate și este permis; Președinții celor mai importante bănci din România; Analiști din Canada, Polonia, Anglia, Germania, Rusia, Slovacia.; Ambasadori – SUA, Germania, Israel. Nivelul de reprezentare au tuturor temelor abordate este la un asemenea nivel atât de înalt încât cred că ne merităm titlul de <<Davosul Românesc>>”, a mai declarat Sorin Mîndruțescu.

În ceea ce privește elementele de noutate, fiecare ediție a festivalului este o noutate deoarece se abordează o temă noua, iar personalitățile care iau parte la festival sunt de asemenea diferite de la an la an. Ceea ce a fost cu totul inedit anul acesta au fost piesele de teatru care s-au desfășurat și faptul că  avut loc prima competiție de film.

„Anul acesta am avut o dezbatere în cetate despre Cum a devenit România și țara mea. Am vorbit despre trei oameni care au făcut din România țara lor. Un olandez, președintele Raiffesein Bank, Steven van Gronigen, un turc, președintele Băncii Transilvania, Omer Tetik, și cu cântăreața argentiniană, Analia Selis. Oameni care și-au făcut aici o viață, familie și carieră și au făcut din România țara lor.

Cântăreața de origine argentiniană, Analia Selis, invitată în cadrul FFIR la dezbaterea „Cum a devenit România și țara mea?”

Pentru prima oară în istoria festivalului am avut piese de teatru și am avut prima competiție de film. O competiție de film în care juriul a fost format din oameni care știu meserie, unul dintre acești oameni a fost criticul de film, Irina Margareta Nistor. Am făcut un concurs pe baza unor eseuri al cărui juriu a fost format din copii, atât din Râșnov cât și din Brașov. Au participat la acordarea premiilor competiției noastre”, mai spune Sorin Mîndruțescu.

Ediția de anul acesta a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov a fost una cu totul și cu totul specială care a stârnit reacții extraordinare. Cei care vin la Festival, rămân uimiți de ceea ce văd și doresc să ia parte la fiecare ediție de acum înainte. FFIR este un festival adresat educației informale care se desfășoară într-un cadru fain și relaxant. Se discută despre lucruri complexe din trecut, prezent și viitor.

„Dacă noi nu i-am aduce la Râșnov pe acești oameni, nu cred că ai putea avea acees la ei nici într-o viață de om. Este evident faptul că acești oameni nu au cum să nu lase în mintea sau inima acestor copii o urmă. Bineînțeles că acesta este unul dintre rolurile fundamentale ale FFIR. De educare, de educație informală într-un cadrul extraordinar de fain și-n niște condiții irepetabile.

Cine vine la Râșnov, e cam greu să nu revină. Nu e vorba doar despre vibe-ul care se creează între oameni acolo, e vorba și despre loc. Curtea noastră în care ne adunăm, facem pâine în cuptorul nostru de 100 de ani, bem vin și cântă muzică jazz. E o poezie care nu poate fi experimentată decât prin a o trăi, nu prin a o spune în vorbe”, a mai declarat Sorin Mîndruțescu.

Curtea Cetății Râșnov

Prin organizarea acestui Festival, organizatorii declară că nu doresc decât realizarea unei platforme de dialog la cel mai înalt nivel al elitei românești, iar adrisantul acestui dialog este și va rămâne publicul, în special cel tânăr.

Sunt numeroase motive să mergi la Râșnov, iar cel mai important este Festivalul de Film și Istorii pe care cei la Râșnov Society îl descriu ca fiind „unul dintre cele mai deștepte festivaluri din România”, o colecție de personalități” și un ultim motiv, „vibe-ul locului și întreaga atmosferă care se creează”.

Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov este un eveniment aflat la cea de-a zecea ediție și este organizat de asociația Râșnov Society și organizația non-guvernamentală Mioritmics împreună cu întreaha echipă de voluntari.

– Cristina-Ioana Năstasă / Sursă foto: https://www.facebook.com/filmsiistoriirasnov/

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts