“Reporter European” – Ediția din 2012

UE

În acest an, concursul “Reporter European” invită jurnaliștii să înscrie în competiție reportaje și anchete care să facă referire la una dintre cele trei teme anunțate: impactul fondurilor europene în România, reforma politicii agricole comune și Anul European al Îmbătrânirii  Active și Solidarității între Generații.  Materialele pot fi încadrate în secțiunile de presă audio, presă video, presă scrisă și online.
La fiecare secțiune, cele mai bune două materiale vor fi premiate cu câte un iPad 2 și oportunitatea de a efectua o vizită în statele membre sau la instituțiile UE. Se va acorda un premiu special celui mai în vârstă jurnalist care are peste 60 de ani și care va înscrie în concurs cel puțin un material.
Organizatorii oferă posibilitatea bloggerilor de a se înscrie într-o categorie specială, numită “Blogger European’, iar cele mai bune trei materiale postate pe bloguri, care vizează una din cele trei teme ale concursului, vor fi premiate cu câte o tabletă iPad 2.
Concursul  “Reporter European” cât și componenta dedicată bloggerilor vor fi jurizate de către un grup de specialiști mass-media, bloggeri și reprezentanți ai instituțiilor europene din România, care vor ține cont de: relevanța materialului pentru tema propusă, acurateţea informaţiei, originalitatea perspectivei din care e tratat subiectul și capacitatea temei alese de a genera dezbatere publică.
În această competiție pot fi înscrise materiale publicate sau difuzate în perioada 1 ianuarie – 1 noiembrie 2012, iar termenul limită pentru înscrieri este 1 noiembrie 2012.
______________
Roxana  Rânziș

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts