Protest la Legea Educaţiei: Michael Shafir returnează medalia primită de la Traian Băsescu

Educaţie Politic

Profesorul Michael Shafir, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Babeş-Bolyai, a anunţat în această seară, într-o emisiune realizată de TVR Cluj, că returnează Preşedintelui Traian Băsescu ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de ofiţer. Acţiunea acestuita este un protest faţă de promulgarea de către preşedinte a noii Legi a Educaţiei.

Precizăm că acest ordin i-a fost conferit profesorului Michael Shafir de către Preşedintele Traian Băsescu în octombrie 2009.

Profesorul Shafir susţine că noua lege politizează învăţămantul în spatele unei măşti a depolitizării. Ţinta principală în acest scop devin cei aproximativ 4.000-5.000 de profesori universitari care urmează să fie forţaţi să se pensioneze pentru a fi înlocuiţi cu conducători de doctorate neexperimentaţi, dar aliniaţi politicii guvernamentale sau reduşi la tăcere de către cei ce au “pâinea şi cuţitul”, mai precizează profesorul Shafir.

Protestul personal, a spus Shafir, se datorează faptului că noua lege îi permite să lucreze în viitor numai la plata cu ora. “Dacă aş fi dorit o asemenea plată, aş fi ales altă meserie, aş fi început-o mult mai tânăr şi aş fi practicat-o pe centură. Până acum aş fi strâns destui bani ca sa nu mai fiu îngrijorat de o legislaţie sau alta”, a declarat profesorul Shafir citat de Biroul Media al UBB.

Profesorul Shafir este profesor universitar titular la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai, Directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al acestei universităţi şi seful Catedrei de Relaţii Internaţionale la facultatea unde predă. Profesorul Michael Shafir este, de asemenea, fost Director adj. al Departamentului pentru Cercetarea Opiniei Publice la Radio Europa Libera.

_________________

Foto: euro.ubbcluj.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts