O colaborare româno-americană a început între Facultatea de Științe Politice, Administrative și Ale Comunicării (Universitatea Babeș-Bolyai) și School of Public and International Affairs (University of Georgia, Athens).
A doua întâlnire din acest proiect a avut loc luni, 18 mai, și s-a desfășurat sub forma unei conferințe numită „The future of US-Romania partnership: a strategic perspective”. La eveniment au participat Powell A. Moore, fostul Secretar-Adjunct al Apărării în Guvernul SUA și fost Ambasador al Statelor Unite la OSCE (Organisation for Security and Co-operation in Europe), Tudor Vlad, Director Asociat al James M. Cox Jr. Center for International Mass Communication Training and Research, University of Georgia, Roger Hamlin, Director de Programe Internationale, Michigan State University, și Schams Elwazer, editor CNN International – Middle East. De asemenea, au luat parte la conferință domnul decan al FSPAC, Călin Hințea și profesori ai facultății de la toate specializările.
Conferința și-a propus dezvoltarea unui hub educațional româno-american la Cluj, din acest motiv temele abordate au fost legate de importanța educației, atât la nivel de populație în general, cât și de educația din mediul academic pe care și-o însușesc absolvenții din mass-media. Totuși, educația nu a fost singurul subiect abordat. Întrucât situarea României, la granița cu Ucraina și destul de aproape de Rusia, deci într-o zonă de conflict, a favorizat apariția discuțiilor legate de pericolul în care s-ar putea afla România. De asemenea, s-a discutat despre faptul că, după ’89, țara a evoluat aderând între timp la UE și NATO și poate fi un partener de încredere pentru America.
„Eu cred că acest parteneriat va fi benefic din mai multe puncte de vedere: în primul rând, va aduce aici profesori foarte buni din Statele Unite care vor lucra cu studenții de la UBB în cadrul cursurilor, cât și în programe de training. În al doilea rând, va crește vizibilitatea Universității Babeș-Bolyai în regiune pentru că ceea ce avem noi în vedere este ca în programele de training să aducem experți în Administrație Publică, în Comunicare, în Științe Politice din regiune: din Ucraina, din Moldova, din Georgia, din spațiul balcanic.”, a declarat Tudor Vlad, director asociat al James M. Cox Jr. Center.
Prestigiul pe care universitatea clujeană îl are la nivel național și profesorii cu experiență în domeniile pe care le predau sunt doar două dintre motivele pentru care cei de la University of Georgia au ales să colaboreze cu Universitatea Babeș-Bolyai. Universitatea clujeană a mai colaborat cu universități din SUA precum Arizona State University (aprilie 2014) sau Michigan State University (februarie 2013).
– Alexandra Enășoaie / Sursa fotografiilor: Beatrice Bungo