Primul spital modular din România ridicat de Asociația „Dăruiește Viață”

Sănătate UBB Radio

Primul spital modular va fi ridicat de Asociația „Dăruiește Viață” în curtea Spitalului Elias din București, această inițiativă vine în ajutorul pacienților și medicilor care se luptă împotriva coronavirusului. În timp de 4 săptămâni acesta va fi construit, iar dotarea și conducerea va fi făcută de Spitalul Elias împreună cu Ministerul Sănătății.

După experiența altor state, modul de evoluție și de manifestare a bolii, sistemul medical din România are nevoie urgentă de suplimentarea paturilor pentru ai ajuta pe pacienții să se trateze de Covid-19. Prin ridicarea de spitale modulare este ajutat sistemul medical românesc să trateze mai mulți pacienți, în același timp pe o perioadă mai lungă.

Fondatoarea Dăruiește Viață, Carmen Uscatu a declarat presei că:

„România are avantajul de a fi cu câteva săptămâni în urma celorlalte state, însă nu va evita vârful epidemiei pe care-l vedem în Italia și Spania. Atunci mii de cazuri vor invada spitalele din România, deja supra-aglomerate și incapabile să-și protejeze pacienții din cauza infecțiilor și lipsei de aparatură medicală. Este esențial ca acest timp să fie folosit pentru a acționa în sensul în care au nevoie pacienții și medicii.”

Conform Agerpres, toate fondurile strânse de Asociația „Dăruiește Viață” începând cu data de 11 martie, au fost trimise către susținerea spitalelor și cadrelor medicale din țară. Tot de către asociație au fost trimise echipamente de protecție și aparatură medicală (inclusiv trei ventilatoare mecanice invazive) spre spitalele din țară.

Sursa: Dăruiește Viața

Iulia Nemes

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts