Preşedintele Băsescu anunţă suspendarea procesului de recalculare a pensiilor

Eveniment Politic

Recalcularea pensiilor militarilor se suspendă, a declarat aseară preşedintele Traian Băsescu, acesta motivând că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie respectată.

“Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie respectată, deci se suspendă procesul de recalculare a pensiilor în baza Hotărârii 735 din 21 iulie 2010. Aş vrea să înţelegeţi toţi şi să ieşiţi, pe cât posibil din manipulare. Hotărârea suspendată de instanţa supremă nu se referă la recalcularea pensiilor militare; la acest lucru se referă Legea 119 pe 2010. Şi Legea 119 pe 2010 este în plină aplicare şi forţă, legea prin care se recalculează pensiile speciale, inclusiv cele ale militarilor. Ceea ce a suspendat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Hotărârea 735 din iulie 2010, stabilea metodologia, adică: pensionarul trebuie să meargă să-şi aducă adeverinţele, pensionarul nu ştie ce trebuie să mai facă.”, a declarat aseară Traian Băsescu.

În consecinţă, Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă de prelungire a termenului de recalculare a pensiilor militare până la sfârşitul anului. Pensiile recalculate pe Legea 119 şi comunicate pensionarilor militari prin decizii rămân valabile, atât cele care au crescut, cât şi cele care au scăzut pentru că sunt decizii în aplicarea Legii 119. Pensionarii militari cărora nu li s-au recalculat pensiile, începând cu luna februarie vor primi pensia din luna decembrie 2010 şi diferenţa corespunzătoare sumei primite în luna ianuarie.

De asemenea, Guvernul va lucra la un nou mecanism de strângere a datelor necesare recalculării pensiilor, „probabil un mecanism în care instituţiile să-şi asume cea mai mare parte a responsabilităţii adunării informaţiilor cu privire la salariu şi contribuţii, precum şi la vechime, făcând din beneficiarul de pensie doar un partener cu o responsabilitate mult mai mică. Nu ştiu exact cum va formula Guvernul noua hotărâre, dar este clar, greutatea, responsabilitatea principală a strângerii datelor trebuie să revină instituţiilor statului pentru a respecta Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”, mai susţine Traian Băsescu.

_________

Mara Rusu

Foto: mapn.gov.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts