Presa și fondurile europene

Educaţie

Nicoleta Nap Seria conferinţelor organizate de profesionişti din presă, în cadrul festivalului studenţesc Pro Campus, a continuat şi astăzi. Redactorul şef al cotidianului Cetăţeanul Clujean, Nicoleta Nap, a propus studenţilor catedrei de Jurnalism discuţia cu tema „Mecanisme de investigare a fraudelor din fonduri europene”.

Jurnalista a detaliat modul în care pot fi analizate proiectele realizate pentru accesarea fondurilor structurale, dar şi măsura în care poate fi monitorizată implementarea acestora.

„Noi ca ziariști urmărim subiectul. Dacă o să treacă timpul și o să observăm că acel proiect nu se desfășoară cum trebuie, sunt niște probleme, ne sesizează cineva sau pur și simplu observăm noi, ne interesează cum se fură, pe scurt. Dacă un proiect nu e implementat cum trebuie, ori e incapacitate administrativă, deci acei funcționari sunt slab pregătiți și prost, ori cineva fură”, a explicat Nicoleta Nap tinerilor jurnaliști.

Festivalul Pro Campus se desfășoară în perioada 9-13 noiembrie. Aflat la cea de-a cincea ediție, acesta a pus accentul în acest an pe conferințe și traininguri organizate în colaborare cu asociații studențești și profesioniști din diverse domenii de activitate.

Alina Radulov

Foto: Gabriel Galgoczy

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts