Pregăteşte-te pentru Premiul Nobel pentru Pace 2012!

UE

Un număr de patru tineri europeni vor avea ocazia să facă parte din delegația care va ridica Premiul Nobel pentru Pace oferit în acest an Uniunii Europene. Aceştia vor fi aleşi dintre câştigătorii concursului “Peace, Europe, Future”.
Tema concursului este schimbarea continenului european dintr-unul al războaielor în unul al păcii, iar la acesta se pot înscrie tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 24 de ani, răspunzând la întrebarea “Ce înseamnă pentru tine pacea în Europa?”. Cei cu vârste de până la 12 ani vor putea să trimită un desen, iar tinerii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 24 de ani trebuie să scrie un text scurt  de aproximativ 120 cuvinte, până la data de 25 noiembrie 2012.
Forumul European al Tinerilor care este partener al UE în această acţiune va pre-selecta 16 cele mai bune materiale din fiecare grup de vârstă (8-12; 13-17; 18-24), iar juriul va desemna trei finalişti, câte unul din fiecare grup. Cei 16 aleşi vor apărea postaţi pe Facebook pentru a obţine votul publicului. Candidatul cu cele mai multe voturi va fi invitat la Oslo. De asemenea, acesta va fi invitat în Strasbourg în cadru unui eveniment special legat de Premiul Nobel din 12 decembrie, alături cei ceilalţi 9 cei mai buni tineri europeni înscrişi la acest concurs.

__________

Ioana Gale

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts