Peste 1600 de spectatori, alături de oficialitățile locale, au înfruntat vremea capricioasă și au asistat la deschiderea oficială a celei de-a douăsprezecea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Introducerea festivalului a fost realizată de directorul festivalului Tudor Giurgiu, directorul artistic Mihai Chirilov, primarul orașului Emil Boc și Președintele Consiliului Județean Cluj Horia Uioreanu.
În deschidere s-au prezentat evenimentele ce urmează să se desfășoare în cadrul TIFF, prima ediție a Festivalului Culorii ce va avea loc în Cluj-Napoca în luna august, precum și primele spot-uri ce promovează festivalul, realizate de regizorul Cristi Puiu.
Directorul festivalului Tudor Giurgiu, a ținut să atragă atenția oficialităților din Cluj în legătură cu bugetul oferit festivalului vizavi de bugetul alocat cântăreței Loreen în cadrul Zilelor Orașului Cluj-Napoca. Totodată, acesta a ținut să fie solidar cu jurnaliștii revistei Tribuna, în legătură cu abuzurile din redacție.
După introducere, spectatorii s-au putut bucura de comedia regizorului Pedro Almodovar, „Amanții pasageri”, prima proiecție a filmului în România.
____________
Ștefan Văleanu