E Ziua Mondială a Libertății Presei și m-am întrebat încă de dimineață dacă în România o sărbătorim sau o comemorăm. Totul datorită raportului privind libertatea presei, inititulat ,,FreeEx” și realizat de Active Watch în care am găsit zeci de motive cu care ne putem ,,lăuda” ca țară. Deși libertatea de exprimare este garantată prin Constituție, se pare că cei care se joacă de-a puterea o ignoră constant.
Voi aminti câteva aspecte din raport:
-
mai mulți patroni de presă au fost arestați pentru corupție și evaziune fiscală,
-
dosarele DNA au demonstrat cum politicieni cu funcții importante dictau conținutul editorial al unor instituții de presă privite ca instituții quality,
-
unele autorități locale au făcut eforturi pentru a bloca difuzarea unor materiale jurnalistice care le-ar fi cauzat probleme și mai mulți jurnaliști au fost îndepărtați din redacții din cauză că nu s-au aliniat orientării politice a acestora.
Dincolo de acestea, cel mai picant aspect (și cel mai cinic din punctul meu de vedere):
cotidianul evz.ro a fost oferit drept mită unui politician acuzat de corupție, conform unui rechizitoriu DNA.
Citind raportul mi-am adus aminte de următoarele cuvinte: ,,Presa este atunci când publici ceea ce altcineva vrea să ascundă. Restul sunt relații publice.”. Prin urmare, mai avem presă în România? Televiziunile par altare de îndobitocire, ziarele sunt pline de senzaționalism ieftin, iar la radiouri e mai multă gălăgie și mai puțină muzică. Și totuși, mai există presă în România pentru cine vrea. Cine vrea găsește și anchetele celor de la Rise Project, dar și pe cele ale lui Tolontan, și reportajele scrise de Casa Jurnalistului. Cine vrea poate citi blogul lui Viorel Ilișoi sau pe cel al lui Andrei Crăciun. Cine vrea umor poate deschide Cațavencii sau poate să se uite la Starea Nației.
Însă, pe fondul unui regim comunist care a fost cu greu înlăturat, la noi nu există cultura presei și nici simțul critic. Publicul nici nu vrea, dar nici nu știe ce e presa de calitate. Chiar dacă jurnalismul este în mocirlă din cauza unor interese politice, libertatea lui nu se pierde numai sub preșul corupției. Libertatea presei este băgată sub preș de fiecare dintre noi. Noi cumpărăm Bianca Drăgușanu și rămânem indiferenți la PanamaPapers. Noi le dăm senzația semidocților că e bine ce fac. Presa are călușul în gură atunci când rolul ei principal nu mai e să spună adevărul, să transmită obiectiv, ci să vândă cu orice preț.
Bineînțeles că banii sunt importanți, însă și educația, și etica joacă un rol-cheie. Atunci când există redacții internaționale care excelează, nu-mi rămâne să cred altceva: în România trusturile de presă nu (mai) vor să educe publicul pentru că scopul lor nu este să facă jurnalism.
Presa se complace. Conținutul de calitate este produs de jurnaliști independeți care din păcate sunt nevoiți să mai aibă un job pentru că pasiunea nu alină foamea. În țara lui ,,merge și-așa”, presa se aliniază și stagnează. Se fac poze cu telefonul, se angajează reporteri fără facultate de specialitate, se scriu știri xeroxate după comunicate de presă. Ca oile care merg la păscut, cititorii sau telespectatorii se îmbracă cu opiniile dictate de ași ai manipulării pe la diverse talk-show-uri (mai ales acum,atât de aproape de alegeri). Așadar, ei mănâncă gunoaie la preț de caviar. Și e bine pentru că, nu-i așa, toată lumea câștigă.
– Loredana Bertișan
