Fetele de la „U” Olimpia Cluj-Napoca s-au impus duminică dimineața pe Clujana împotriva moldovencelor de la Universitatea Galați, scor 3-1, și păstrează avantajul față de locul 2.
PRIMĂ REPRIZĂ CONTROLATĂ DE OLIMPIA
Clujencele au început meciul în atac, dominându-le în mod clar pe gălățence, care, însă, s-au apărat foarte bine în startul meciului. Astfel, timp de aproape un sfert de oră, gazdele nu reușeau să aibă vreo ocazie concretă.
Primul gol al meciului venea repede, în minutul 14, după o pasă filtrantă a Oanei Negrea către Cristina Carp. Aceasta din urmă a marcat pe jos, după ce a driblat până și portarul adversarelor, Mirela Abălașei.
În minutul 17, Carp a avut șansa de a face dubla, din pasa Ioanei Bălăceanu, după o fază fulger rezultată în urma unei lovituri libere de la mijlocul terenului. Aceeași Carp rata și 4 minute mai târziu, după un un-doi cu Bălăceanu în urma căruia cele două jucătoare făceau șah-mat apărarea adversă.
Minutul 27 aducea o nouă șansă importantă pentru Olimpia. Aripa dreaptă a clujencelor, Bălăceanu, pleca pe contraatac, unde, aflată în marginea careului, centra neinspirat la numărul 10 al gazdelor, Roxana Mirea, care șuta peste.
Ratările clujencelor le-au dat curaj celor e la Universitatea Galați, care au început să atace, însă fără a fructifica vreo ocazie.
Pe final de primă repriză, Olimpia revenea în atac, iar în minutul 39, Bălăceanu putea rămâne singură cu portarul Galațiului, însă s-a complicat, iar adversarele s-au regrupat în apărare.
Aceeași Bălăceanu, probabil cea mai bună jucătoare pentru gazde în acest meci, reușea un sprint spectaculos cu 4 minute înainte de pauză, însă rata în poziție de unu la unu cu goalkeeper-ul Universității, mingea respingându-se din piciorul drept al acesteia.
Olimpia Cluj intra la cabine în avantaj, 1-0, repriza a doua având să fie mult mai animată, cu o echipă a Universității Galați mult mai motivată.
GĂLĂȚENCELE, MAI PERICULOASE ÎN A DOUA PARTE
În minutul 51, moldovencele aveau cea mai importantă șansă de a marca de până atunci. În urma unei lovituri libere executată de Carmen Marcu de pe partea dreaptă, portarul Olimpiei, olandeza Selena Babb, boxa mingea la picioarele Ninei Anca, aceasta șutând, însă, peste poartă.
Șase minute mai târziu, Irina Topal, de la echipa oaspete, surprindea portarul Olimpiei cu un șut de la mijlocul terenului, respins cu emoții în corner. Ioana Bălăceanu rata o nouă ocazie importantă pentru gazde în minutul 60, când, ajunsă singură cu portarul advers, șuta dezamăgitor pe lângă poartă.
La zece minute distanță, moldovencele surprindeau apărarea Olimpiei cu un contraatac în urma căruia Carmen Marcu își încununa evoluția bună din această partidă cu un gol pe sub portarul clujencelor.
Bucuria Galațiului nu dura decât 5 minute, ardelencele obținând un penalty în minutul 75, după un fault în careu asupra Cristinei Carp. Mihaela Ciolacu transforma lovitura de pedeapsă cu un șut aproape de vinclul drept al porții, fără vreo șansă pentru Abălașei.
Cu cinci minute înainte de final, Nina Anca se putea alege cu o accidentare dură, după ce, în urma unui duel cu Oana Negrea, cădea cu umărul stâng de gazon, în apropierea careului gazdelor, faza rezultând într-un cartonaș galben pentru jucătoarea „studentelor”.
Finalul de meci aparținea celor de la Olimpia, care își majorau avantajul chiar la ultima fază. Cristina Carp ajungea unu la unu cu portarul „Panterelor negre”, iar apoi, cu o fentă, îi pasa în fața porții goale Marei Bâtea, care îndeplinea o simplă formalitate.
ARDELENCELE, APROAPE DE UN NOU TITLU
„U” Olimpia Cluj-Napoca se impunea, astfel, cu scorul de 3-1, după o partidă pe care au dominat-o în mare parte, posesia de 63% vorbind de la sine. Acestea acumulează 30 de puncte în clasamentul Ligii 1 și rămân la 7 lungimi în fața locului 2, Universitatea Alexandria, în timp ce fetele de la Universitatea Galați stagnează pe 6, cu 12 puncte, 5 mai multe decât primul loc retrogradabil.
REZULTAT FINAL:
„U” Olimpia Cluj-Napoca – Universitatea Galați 3-1 (1-0)
Cristina Carp 12′ , Mihaela Ciolacu 75′ (P), Mara Bâtea 90′ +2 / Carmen Marcu 70′
Cristian Cozmaciuc / Sursa fotografiei: facebook AFC Universitatea Galați