O campanie împotriva consumului excesiv de alcool s-a desfășurat în perioada 28 mai- 03 iunie în rândul liceenilor din clasele a IX-a și a X-a de la Liceul Teoretic Avram Iancu din Cluj-Napoca. Campania a fost derulată de către un grup de studenți din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării sub sloganul “Bei<->Gândești puțin! Nu-ti lăsa ideile să se stingă!”.
Scopul acestei campanii a fost creșterea nivelului de conștientizare a efectelor negative imediate și viitoare pe care consumul de alcool le are și oferirea de alternative comportamentale care să nu implice consumul de alcool.
Organizatorii campaniei au purtat discuții cu elevii din clasele selectate pentru a vedea care este opinia acestora cu privire la consumul de alcool, au demontat mituri despre consumul de alcool și au făcut diferite exerciții. “Informația pe care am auzit-o azi te face să te gândești de două ori înainte sa bei”, “A fost pe înțelesul tuturor, parcă vorbeam cu persoane de aceeași vârstă cu noi”, “Acum sigur nu pățim ca cei din The Hangover.”, sunt doar câteva dintre părerile liceenilor.
Datele statistice făcute publice prin Programul Health Behaviour in School-Aged Children, coordonat de Organizația Mondială a Sănătății arată că tinerii de 15 ani din România consumă cu până la 10% mai mult alcool de diferite tipuri decât media celor 43 de țări implicate în studiu, atât în cazul fetelor, cât și în cel al băieților.