Noi fapte de corupție în dosarul “Gala Bute”

Politic

dosarul gala bute

Astăzi, DNA face noi percheziții care vizează Bucureștiul și patru județe din țară: Ilfov, Prahova, Hunedoara și Gorj.  Potrivit polițiștilor, vor fi controlate mai multe locuințe printre care și a lui Rudel Obreja, fost boxer în prezent om de afaceri precum și domiciliul primarului din Lupeni, județul Hunedoara.

În cadrul dosarului vor fi audiate opt persoane suspectate de fapte de corupție, printre acestea numărându-se Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, care va fi dus la DNA pentru a da declarații.

Conform documentelor obținute de procurori, în dosarul “Gala Bute” se află infracțiuni de corupție, vizând foști angajați ai Ministerului Dezvoltării. Mai mult decât atât, anchetatorii sunt de părere că s-au fraudat fondurile Ministerului Dezvoltării chiar în timpul mandatului Elenei Udrea.

Firmele Termogaz Company și Rogard Impex SRL  din Hațeg, județul Hunedoara vor fi percheziționate alături de alte firme din Petroșani și Câmpina.

– Larisa Bîldea

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts