Publicul clujean se poate bucura de muzică, dans şi artă în cadrul celei de-a doua edţii a Transylvania International Music and Art Festival ce va avea loc în perioada 5-28 octombrie.
TiMAF dezvăluie spectatorilor un concept unic, în cadrul căruia 13 arte consacrate (muzica, dans, arte plastice, arhitectură, street arts, teatru, literatură, publicitate, arte decorative și design, gastronomie, arte marțiale, fotografie și film) se vor transforma în stimuli puternici ai celor cinci simțuri.
Festivalul încearcă prin diferite evenimente să mulţumească toate gusturile publicului şi de aceea pe toată perioada festivalului spectatorii vor avea parte de show-uri ale unor artişti renumiţi, vor putea lua parte la competiţii ce au ca şi scop lansarea tinerelor talente, dar nu în ultimul rând vor putea participa şi la workshopuri în diferite domenii ale artei.
Evenimentele din cadrul festivalului debutează în acest an cu concerte în aer liber, desfășurate la Sala Sporturilor Horia Demian, culminând cu un spectacol al celor de la Parov Stelar Band.
Festivalul îmbină muzica cu dansul, de aceea faimosul spectacol al lui Michael Flatley, cel pe care cei de la The Los Angeles Times îl numeau „show time extravaganza”, ajunge la Cluj în data de 9 octombrie pentru un show de folclor irlandez marca Lord of The Dance.