Moţiunea de cenzură a picat. Guvernul Boc rămâne

Eveniment Politic

Guvernul Boc trece cu bine şi peste a opta moţiune de cenzură a opoziţiei, intitulată “Codul Boc -salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, după ce nu s-a întocmit numărul necesar de voturi.

Din cei 389 de parlamentari prezenţi au votat 218, din care s-au înregistrat 212 voturi pentru, 4 contra şi 2 voturi anulate. Pentru ca moţiunea să treacă era nevoie de 236 de voturi favorabile, din totalul de 471 de parlamentari.

La votul secret, cu bile, au participat parlamentarii opoziţiei, precum şi cinci dintre reprezentanţii coaliţiei.

În aceste condiţii, potrivit Constituţiei, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Moțiunea, citită în Parlament pe 9 martie, a fost semnată de 210 parlamentari PSD, PNL si PC. Opoziția critică faptul că singura strategie economică pe care acest Guvern a impus-o a fost cea a tăierilor de salarii, de pensii, de drepturi și indemnizații și de ajutoare, adăugând că Guvernul nu a permis dezbaterile parlamentare  pe Codul  Muncii.

________

Mara Rusu

Foto: mediafax.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts