Ministerul Culturii a lansat campania „Citeşte româneşte”, în parteneriat cu mediul privat

Cultură UBB Radio

Ministerul Culturii a lansat miercuri campania „Citeşte româneşte”, cu scopul de a promova cărţile autorilor autohtoni şi de a realiza o comunicare mai bună între aceştia şi cititorii lor.

„Deşi am fost încetiniţi în implementarea unor proiecte de situaţia neprevăzută creată de pandemie, reuşim să venim cu unul nou, în parteneriat cu mediul privat, pe care ne propunem să îl desfăşurăm pe o perioadă cât mai lungă de timp”, a transmis ministrul Bogdan Gheorghiu într-un comunicat emis de News.ro.

 „Prin campania «Citeşte româneşte», dorim să promovăm autori români şi să convingem din ce în ce mai mulţi oameni să cunoască şi să citească cărţi ale scriitorilor, poeţilor, autorilor noştri, în general”, spune el.

Prin acest proiect se doreşte creşterea consumului de carte, în general. România se află între ultimele ţări din Europa la acest capitol, cu aproximativ 20 de milioane de cărţi vândute anual, în timp ce în Italia se comercializează aproximativ 190 de milioane, iar în Franţa, 430 de milioane.

În această campanie, Ministerul Culturii este sprijinit de eMAG, de Uniunea Scriitorilor din România şi de Asociaţia Editorilor din România.

Pe platforma eMAG vor fi disponibile peste 2.100 de titluri semnate de peste 1.100 de autori, din domenii variate, de la cărţi de ficţiune, istorie sau economie, până la cărţi pentru copii.

„Am căutat un partener care să poată implementa un astfel de proiect, iar eMAG a răspuns imediat iniţiativei noastre, punând la dispoziţie toate resursele necesare desfăşurării unei astfel de campanii. Totodată, campania este deschisă tuturor librăriilor, magazinelor online sau distribuitorilor de carte, astfel încât, împreună, să promovăm literatura românească şi să o facem cunoscută publicului larg”, a completat ministrul Culturii.

„Pieţele de carte mature se bazează, în principal, pe cărţile autorilor autohtoni. România este una dintre excepţiile Europei, din acest punct de vedere, şi este în interesul întregului lanţ editorial ca acest lucru să se schimbe. O campanie de promovare a cărţilor autorilor români este un pas foarte bun către aşezarea lucrurilor pe drumul lor firesc”, a mai transmis președintele Asociației Editorilor din România, Grigore Arsene, conform news.ro.

Veniturile totale ale unei familii sunt, în medie, de 4.900 de lei pe lună, iar din suma totală, cheltuielile reprezintă 86 la sută, adică 4.200 de lei. O treime dintre veniturile lunare ale românilor sunt consumate pe mâncare și băuturi, pe când doar 0,1% se duc pe educație, adică sub 4 lei pe lună, potrivit Institutului Național de Statistică.

Sursa: Pexels

Bernadette Nemeth

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts