Justiţia clujeană protestează

Administraţie Din oraş

Grefierii şi arhivarii clujeni au suspendat în această dimineaţă şedinţele de judecată pentru a protesta faţă de refuzul Ministerul Justiţiei de a le acorda anumite sporuri salariale.

Angajaţii instanţelor de judecată sunt nemulţumiţi de faptul că deşi au câştigat în instanţă sporurile, Ministerul Justiţiei refuză de două luni să le acorde. Cei din jusţiţia clujeană consideră că nu se respectă hotărârile judecătoreşti, care sunt definitive şi irevocabile, tocmai de cei care sunt cel mai în măsură să facă acest lucru. „Ministerul Justiţiei la acest moment este ministerul injustiţiei, este exact cel care nu respectă legea,” a spus preşedintele executiv al federaţiei Projust, Răducu Petcu.

Grefierii şi arhivarii care au protestat astăzi în Cluj-Napoca au spus că dacă nu li se vor respecta drepturile vor recurge la grevă. Această situaţie este una inadmisibilă după părerea lor şi trebuie făcut ceva în privinţa aceasta. „Soluţia este una simplă şi anume un punct de vedere unitar al ministerului faţă de toţi salariaţii. S-a ajuns la situaţia în care doi colegi de birou care îndeplinesc aceleaşi funcţii, au aceeaşi vechime, să primească salarii diferite,” a adăugat Răducu Petcu.

Proteste asemănătoare celui de astăzi din Cluj-Napoca au avut loc ieri şi în Suceava, Focşani şi Argeş, dar şi în alte judeţe ale ţării.

Volosciuc Iuliana

Foto: Irina Breniuc

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts