Seria Jurnal de pandemie își propune să surprindă modalitatea prin care s-au desfășurat meseriile în perioada pandemiei COVID-19, incluzând provocările întâmpinate în fiecare sector de activitate și informarea cititorilor cu privire la principalele activități reprezentative domeniului vizat.
Mircea Rarău își desfășoară activitatea în una din cele mai mari bănci din România, unde, în ultimii 10 ani s-a bucurat de nenumărate reușite, alături de echipele pe care le coordonează. În prezent este șef birou direcția de colectare debite și se descrie ca fiind o persoană dinamică și căreia îi place să socializeze.
Imediat după terminarea facultății, Mircea s-a angajat la compania la care lucrează și astăzi, unde și-a găsit pasiunea pe parcurs,
„nu am crezut că asta o să fie menirea mea sau vocația mea, ci pur și simplu pe parcurs a început să-mi placă din ce în ce mai mult.
🏦 Ce îți place cel mai mult la această meserie?
Cel mai mult îmi place interacțiunea cu colegii mei, cu echipa. Îmi dau un sentiment foarte bun în momentul în care fixăm obiective și reușim să le atingem.
🏦 Cum ai reușit să avansezi în sistemul bancar și cât timp ți-a luat până când ai ajuns în poziția actuală?
A durat în jur de 5 ani, am schimbat mai multe poziții, iar apoi am fost avansat în această funcție. Am început chiar și cu o mică parte de vânzări, dar în cele din urmă am trecut în zona de colectare. Nu pot să spun că am întâmpinat dificultăți, cred că a urmat un curs destul de natural, skillurile mele mă duc în zona de negociere și atunci, pentru mine a fost ușor să fac trecerea din vânzare în practic o revânzare, asta de fapt înseamnă colectarea, găsim niște soluții pentru clienții aflați în dificultate, pentru care anumite produse nu s-au pliat din prima.
🏦 Care ar trebui să fie atributele unei persoane care se ocupă cu recuperarea creanțelor?
Acum, dacă e să mă uit în jur și la colegii mei, care se descurcă foarte bine, cred că unele dintre calitățile foarte importante ar fi: să negociezi destul de bine, să fii comunicativ și dinamic. Trebuie să te adaptezi de la an la an, de la trimestru la trimestru lucrurile se schimbă, piața evoluează și-atunci trebuie să te adaptezi odată cu ea.
🏦 Ce provocări întâmpină piața de colectări creanțe?
Cred că principalele provocări vor veni din această zonă de amânare a ratelor, care vor intra în curând în vigoare, și-atunci mulți dintre clienți nu știu dacă vor reuși să se redreseze în timp util, iar noi va trebui să venim cu soluții.
În perioada pandemiei COVID-19, Mircea și-a desfășurat activitatea la domiciliu, unde
„(…) practic am folosit chiar un sistem de rotație pe care încă îl folosim (în care o anumită perioadă mergem la birou și o anumită perioadă lucrăm de acasă)”, iar pe lângă programul de lucru, s-a bucurat de streaming-ul online, în special de serialul Vikings.
🏦 Care sunt dezavantajele lucrului de acasă?
Din ce am putut observa la echipele mele, dezavantajul ar pierderea legăturii umane. În schimb, echipa sau productivitatea (pe angajat) a crescut în toată perioada asta. M-am bucurat foarte mult să văd că reacția a fost una foarte bună din partea lor, însă simt că totuși relația umană a scăzut puțin. La un sistem din acesta cu rotații cred că sunt mai multe avantaje. La un sistem full time work from home, cred că pe termen lung ar fi mai multe dezavantaje.
🏦 Ești de părere că românii ar trebui să fie mai chibzuiți cu veniturile în pandemie?
Ca în orice perioadă, ca să zic așa, de început de criză, ar trebui să fie puțin mai chibzuiți pentru că e bine să ai o plasă de siguranță.
🏦 De ce îți este cel mai dor?
Cel mai dor îmi este de o întâlnire cu toți colegii din țară, este pe primul loc, și să-mi reiau viața socială, care nu s-a oprit de tot, dar a scăzut. Cum spuneam și la începutul interviului, sunt o persoană destul de sociabilă și îmi place mult să vorbesc cu oameni, să mă văd cu oameni, să le-ascult părerile.
🏦 Ce poți spune că ai învățat în perioada pandemiei?
Pot să spun că am învățat destul de multe și din punct de vedere profesional și din punct de vedere personal. Profesional aș putea zice că mi-am reamintit că e mult mai bine să fii dinamic, să fii tot timpul pregătit pentru schimbare, ca să te adaptezi mult mai ușor.
🏦 Ce le-ai recomanda persoanelor care vor să urmeze o carieră în sistemul bancar?
Să se înarmeze cu răbdare și dacă asta consideră că le place, cu siguranță se vor descurca, vor putea intra în sistem și mai departe, sistemul, să spun așa, are grijă de progresul oamenilor în carieră. Important e să aibă răbdare, perseverență și lucrurile bune vor veni (domeniul bancar e domeniul în care HR-ul chiar lucrează bine).
Mădălina Pîrlog
Sursa foto: Arhiva personală Mircea Rarău