Inventarul taxelor şi impozitelor încasate în primul trimestru de la clujeni

Administraţie Economie

Administrația locală a încasat în primul trimestru al anului 2011, 57% din totalul impozitelor şi taxelor locale pentru persoane fizice şi circa 48% din cele datorate de persoanele juridice.

În procente, sumele sunt de 20.514.200 de lei la persoane fizice şi 30.230.196 de lei la persoane juridice, la bugetul local intrând, până la finalul lunii martie, suma de 50.744.396 de lei.

Peste 800 clujeni au plătit dările către stat, în valoare de  270.648,56 de lei, on-line.

„Comparativ cu anul trecut se observă o constantă. Nu se înregistrează creșteri în sumele absolute nici la nivel procentual, nici la nivel de sume.”, a afirmat primarul Sorin Apostu.

De la persoane fizice s-a încasat mai mult în martie 2011 decât în anul 2010 cu peste 3 milioane lei şi cu peste 6 milioane de lei faţă de 2009. În cazul persoanelor juridice, în sume absolute, s-a încasat mai mult faţă de anul trecut cu aproximativ 6 milioane de lei. În ceea mai mare parte, această situaţie s-a datorat atragerii de sume suplimentare mai ales prin impunerea din oficiu a construcţiilor noi.

_______________

Ana Giol

Foto : bzf.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts