Elena Ilash, artista cu o activitate expoziţională naţională şi internaţională deosebită și-a lasant prima expoziție personală de sculptură marți seară la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
La expoziție au fost prezenți atât sculptori consacrați precum Liviu Mocan, cât și alți participanți care s-au declarat încântați de exponatele prezentate. Artista, orginară din Galați, a acordat un scurt interviu, pe care îl puteți citi în cele ce urmează.
1. Cum a început totul? De unde acestă pasiune pentru sculptură?
Pasiunea pentru sculptură e veche, face parte din formarea mea profesională și din educația mea. Asta am învățat să fac la Liceul de Arte și la sfărșitul liceului m-am hotărât că vreau să fac sculptură și așa a rămas.
2. Ați urmat pentru început Liceul de Arte și ați terminat chiar doctoratul în sculptură. Care a fost momentul în care v-ați dat seama că asta este ceea ce vreți să faceți toată viața?
Este o chestie care ține de o redundanță, de o persistență în a-ți dori ceva cu ardoare. Asta am învățat și asta mi-a plăcut să fac și încet, încet am transformat lucrul acesta într-un stil de viață. Cu un pic de seriozitate, cu dăruire și cu dorință am continuat să fac asta și sper merituos, adică cu rezultate cât mai bune pentru mine și pentru destinatarii operei mele.
3. Cât de greu v-a fost să vă lansați?
Ideea e că nici acum nu consider că m-am lansat. Consacrarea nu știu dacă vine odată cu vârsta, cu experiența sau cu anumite expoziții. E greu pentru că lucrez într-o lume a bărbaților. Este un domeniu al bărbaților și e destul de greu, dar nu imposibil. În momentul în care cunoști niște tehnici totul vine de la sine, aproape.
4. Cum a luat naștere „Obiectul-organ”?
Am fost invitată să particip la o expoziție cu un exponat și practic acel exponat din cadrul „Very Important Chair project” a dat startul expoziției.
5. Se spune că atunci când creează artiști au câte o muză. Ați avut și dumneavoastră o muză când ați început să creați „Obiectul-organ”?
Nu, mai degrabă m-am lăsat pradă sentimentelor și unor impulsuri nu neapărat de moment, dar impulsuri personale, ceva care ține de om, de carnal, de corpul uman.
6. Ați avut numeroase expoziții atât în România cât și în străinătate. Care este cea mai dragă amintire legată de o expoziție?
La fiecare dintre ele am avut câte un moment în care a fost ceva interesant, impresionant. La Paris am fost foarte fericită și foarte împlinită artistic. De asememea, poate în momentul în care m-am întors în orașul meu natal și am avut o expoziție care a fost foarte bine primită și chiar și aici. Fiind prima mea expoziție personală, iarăși e o chestie care pentru mine înseamnă foarte mult.
7. Se diferențiază în vreun fel publicul român de cel de peste hotare?
Da și nu, dar pot să spun că da. Publicul din afară, să zicem că e mai deschis și un pic mai relaxat. Are mai multă detașare, mai multă deschidere, dar asta nu înseamnă că publicul român este un public inert, dimpotrivă. Sunt oameni care chiar știu să te întrebe ceva, sunt oameni curioși.
8. Care este sculptura de care sunteți cel mai apropiată sufletește?
Este obiectul pe care îl vedem și pe afiș, respectiv „Corpul armă” deoarece cred că răspunde cel mai bine ideii pe care am vrut să o reprezint în expoziție, dat fiind și ușor agresiv și ușor impresionant, nu șocant. Este impresionant prin culoare și prin descrierea lui în față.
9. Se adresează expozițiile dumneavostră unui anumit public țintă?
Nu, îmi place să cred că nu, deși nu sunt foarte ușor digerabile, ca și în expoziția de față. Aș vrea să cred că oamenilor, chiar dacă nu înțeleg, le place ceva: aspectul, structura, suprafața, culoarea, nu știu, simpla lor apariție. (n.r. – a exponatelor)
10. Cine vă susține cel mai mult când luați decizii?
Cred că partenerul meu este cel mai mult alături de mine, fiind și el un artist, un sculptor. Suntem o echipă și ne susținem foarte mult unul pe celălalt. Și nu numai el, el e primul, dar însăși conjunctura în care trăiesc e favorabilă.
11. Mărturiseați acum ceva timp că Galațiul este cuibul din care a trebuit să zburați. Este Galațiul și cuibul în care vă veți întoarce?
Nu știu ce să spun, pentru că eu consider că omul se duce acolo unde e bine, dar aș vrea să mă întorc dacă o să fie ocazia. M-aș întoarce cu mare drag să expun acolo. Acolo încă am prietenii și familia, deci mă voi întoarce de câte ori va fi necesar și bine.
12. Ce pregătiți pentru viitor?
Aș vrea să fac expoziția de față itinerantă și aș vrea să fie expusă și în alte orașe. Eu am vrut foarte mult să expun la Cluj „Obiectul-organ”, dar aș vrea să duc expoziția și în București și în alte orașe și de ce nu și în spații mai puțin convenționale sau în exterior, pentru că lucrările sunt pregătite să fie expuse și afară.
– Ramona Sion
