Începe numărătoarea inversă pentru Trofeul Carpaţi

Sport

FRH - CONFERINTA - CLUJ

Naţionala României de handbal se pregăteşte intens pentru cea de-a 47-a ediţia a Trofeului Carpaţi care va avea loc la finalul acestei săptămâni la Cluj-Napoca unde au fost invitate reprezentativele similare ale Germaniei, Suediei şi Braziliei.

Turneul va debuta vineri, 20 martie cu partida dintre Suedia şi Germania şi se va încheia sâmbătă cu finala mare a acestei competiţii.

Tricolorele s-au reunit la Cluj ieri, în Sala Polivalentă, unde au făcut cunoştinţă şi cu noul selecţioner suedez, Tomas Ryde, câştigător al Ligii Campionilor cu Viborg HK. Una dintre cele mai bune handbaliste ale României, Cristina Neagu a recunoscut că partidele României de la Trofeul Carpaţi vor fi dificile.

„Cu siguranţă vom avea două meciuri dificile la finalul acestei săptămâni. E destul de greu şi pentru noi, pentru că avem un antrenor nou. Avem trei zile în care ne vom antrena şi nu e atât de simplu să pui anumite lucruri la punct. Vom încerca să jucăm bine, dar nu asta este important pentru noi. Toţi privim înspre dubla cu Serbia şi vrem să fim 100% pregătite pentru aceste meciuri”

a declarat Cristina Neagu, a doua cea mai bună handbalistă a anului 2014.

Românca a ţinut să le transmită un mesaj şi suporterilor echipei naţionale. „Îi rog pe suporterii României să vină în număr cât mai mare la sală. Avem nevoie de ei să ne susţină şi să ne arate că putem juca aici, la Cluj şi meciul cu Serbia din playoff-ul Campionatului Mondial”, a mai spus Neagu.

Turneul se va desfăşura în formatul Final 4. Vineri de la ora 18:00 va avea loc prima semifinală, cea dintre Suedia şi Germania, iar de la ora 20:00 se va desfăşura partida dintre România şi Brazilia. Sâmbătă vor avea loc finalele turneului. De la ora 18:00 va avea loc finala mică, iar de la ora 20:00 finala mare.

Până în prezent s-au vândut aproximativ 4.000 de bilete, capacitatea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca fiind de 7.000 de locuri. Trofeul Carpaţi s-a desfăşurat la Cluj-Napoca și în anul 2008, când a fost prezentă şi campioană olimpică Norvegia.

– Cătălin Weinmüller / Sursa fotografiei: Digi

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts