Guvernul Ponta a depus jurământul de învestitură

Administraţie Politic

Premierul Victor Ponta împreună cu miniştrii cabinetului său au depus, luni seară, jurământul de învestitură, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.

Guvernul Ponta a fost felicitat de către preşedintele Traian Băsescu în cadrul ceremoniei, pentru votul de învestitură primi în Parlament. “Vă felicit pentru votul pe care l-aţi primit astăzi – un vot impresionant – 284 de voturi,  Vă apropiaţi de 322, o cifră celebră, care v-a adus noroc data trecută”,  a declarat preşedintele statului.

În cadrul ceremoniei de luni seară, Traian Băsescu şi-a exprimat o parte din aşteptările pe care le are din partea Guvernului Ponta, spunând că îşi doreşte o continuare a ceea ce s-a făcut bun în reforma statului, iar ca legea sănătăţii şi cea a reorganizării administrative să fie promovate în continuare până la alegerile din noiembrie.

Traian Băsescu îşi doreşte o izolare a instituţiilor statului de partide, referindu-se la Parchetul General şi DNA, serviciile de informaţii, ÎCCJ şi CSM, şi declarând că “Cred că sunt nişte câştiguri extraordinare prin faptul că aceste instituţii nu au mai fost o anexă a partidelor aflate la guvernare, nici prin numirile care s-au făcut, nici prin relaţiile dintre Guvern şi aceste instituţii”.

Marţi dimineaţa odată cu preluarea portofoliilor de către miniştrii, a avut loc o predare de ştafetă în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, între fostul minstru Stelian Fuia şi Daniel Constantin. ”Această predare de ştafetă se face între doi oameni tineri sau aş putea spune de la o persoană, la o persoană şi mai tânără. Acest lucru înseamnă că agricultura românească are un viitor şi la nivel de administraţie. Deşi nu o să aibă un mandat foarte lung, de vreo 6-7 luni, până în noiembrie, îi doresc multă baftă şi să facă paşi în continuare în direcţia modernizării agriculturii româneşti’, a declarant fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia.

___________

Andreea Hoza

Foto: gov.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts