Lucrările la structura metalică ce va acoperi temporar grupul statuar Matei Corvin au început astăzi. Aceasta este o nouă etapă în procesul de restaurare a grupului statuar din Piaţa Unirii, anunţă biroul de presă al Primăriei.
Construirea unei structuri metalice este necesară pentru a permite continuarea lucrărilor de restaurare în condiţii de siguranţă şi fără a afecta elementele grupului statuar. De asemenea, în perioada următoare urmează să se realizeze o suspendare a statuii ecvestre, în scopul efectuării unor lucrări de consolidare la soclul statuii.
„Toate aceste lucrări se realizează cu acordul experţilor şi istoricilor care oferă consultanţă de specialitate constructorului. Înainte de această etapă a proiectului s-au realizat o serie de analize şi expertize privind structura betonului din care este realizat soclul, precum şi situaţia infiltraţiilor de apă în structura de rezistenţă. Concluziile acestor expertize au dus la decizia ridicării temporare a statuii şi la decizia de a se restaura componentele grupului statuar in situ” a declarat viceprimarul Laszlo Attila.
Vă reamintim că în data de 12 noiembrie 2008, s-a încheiat o convenţie între Municipiul Cluj-Napoca şi Ministerul Ungar al Educaţiei şi Culturii, având ca scop asigurarea surselor financiare pentru restaurarea monumentului. Conform Convenţiei, MEC Ungaria participă cu 400.000 euro, iar restul va fi asigurat de Municipiul Cluj-Napoca.
Mara Rusu
Foto: arhivă UBB Radio