„Rolul publicului, indiferent că vorbim de teatru, teatru online, de film este și va fi unul extrem de important. Cu atât mai mult, în cazul teatrului online publicul devine mult mai activ, mai liber. El are posibilitatea de alegere.” a declarat asist. univ. dr. Camelia Curuțiu-Zoicaș.
Atenție, de data aceasta deschideți-vă telefoanele, deschideți-vă laptopurile, pentru efect HD conectați-vă la SmartTV, de data aceasta liniștea nu este obligatorie, însă filmatul și fotografiatul în timpul reprezentației este și acum strict interzis, începe spectacolul online. Cea de a XVII-ea ediție Galactoria, Festivalul de absolvire al studenților de la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai, se va desfășura anul acesta între 28-31 mai 2020 ONLINE.
Galactoria este festivalul anului III al claselor de Actorie (română), clasa Bács Miklós, Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ciprian Scurtea și Tudor Lucanu, Regie (română), clasa Mc Ranin și Răzvan Mureșan și Teatrologie (română), Raluca Sas și Alexandra Felseghi. Anul acesta se va desfășura online, toate spectacolele realizate în ultimii trei ani vor fi prezentate în spațiul virtual. Totodată aceștia au organizat și un Workshop de mișcare alături de Andreea Gavriliu și o conferință despre teatrul independent, într-un dialog cu REACTOR de creație și experiment, unul din spațiile independente din țară. Discuția a fost moderată de Emanuela Onofrei, studentă a anului III teatrologie.
Festivalul de anul acesta va fi diferit și adaptat situației actuale de pandemie de Covid-19. Spectacolele clasei de actorie vor fi încărcate pe Youtube și acestea vor fi valabile timp de 24 de ore. Actorii au pregătit spectacole și scurtmetraje de acasă în fața camerei comunicând cu profesorii pe platforme de video-streaming. Sunt tineri, sunt curajoși și fresh, sunt viitorii artiști ai zilelor de mâine. Pentru a îi aduce și mai aproape de voi în această comunicare virtuală am stat la câteva discuții cu o parte dintre absolvenți despre spectacolul fiecăruia, despre noua actualizare a teatrului în condiții de pandemie și distanțare socială obligatorie.
Am vorbit cu Mădălina Mușat despre spectacolul ei one woman show (n.r. Solo performance) Jurnalul unei menajere, o adaptare după monodrama Menajera din S-a întâmplat într-o joi de Elise Wilk., despre cum a lucrat cu acest personaj acasă și nu pe scenă.
„În cazul meu nu prea mai este vorba despre teatru online, ci mai mult despre film, să spunem. Proiectul s-a transformat de la o formă de teatru aproape finalizată la forma de acum. În unele scene aveam impresia că joc mult prea gros pentru un cadru în care mi se vede doar fața, pentru că eram obișnuită cu forma de teatru a spectacolului. A fost nevoie de multe repetiții în care mă regizam singură, pentru a-mi adapta jocul la unul cât de cât mai natural. Am avut și o încercare de a realiza proiectul în regim teatral, cu scopul de a-l transmite live, iar atunci într-adevăr am simțit absența publicului. Aveam impresia că n-am pentru cine să comunic. Nu mai există acel schimb de energie, în condițiile în care personajul meu i se adresează într-un mod direct publicului. Și atunci am luat decizia să realizez un scurtmetraj. ”, ne spune Mădălina Mușat.
Spectacolul ARTĂ de Yasmina Reza cu Iulian Trăistaru în rolul lui Marc, Niko Becker în rolul lui Yvan și Andrei Mărcuță în rolul Serge, este o reprezentație în care cei trei actori joacă împreună, dar separați fizic și în transmisie live. Astfel i-am întrebat cum au fost repetițiile pentru ei.
„Pentru mine, a fost un bun exercițiu de ascultare. Neavându-mi colegii lângă mine, a trebuit să îi ascult de 10 ori mai atent. Asta mi-a solicitat și imaginația, în timp ce îi ascultăm, trebuia să-mi imaginez că sunt în fața mea, făcând mișcări prestabilite. A fost un exercițiu de precizie. Cred că asta a fost cea mai dificilă parte: faptul că a trebuit să stabilim și să reținem până și punctele spre care să ne uităm, pentru a face să pară că ne uităm unul la altul sau la diferite obiecte din spațiu. ”, povestește Iulian Trăistaru.
„E ciudat, și cred că tocmai de aceea am și simțit nevoia să o facem. Pentru a ne provoca. Ca să fiu sincer primele repetiții m-au făcut să mă întreb dacă nu ne pierdem timpul degeaba cu chestia asta. Vorbeam la modul propriu cu pereții și aveam dubii în legătură cu rezultatul acestei încercări de a face teatru online, dar pas cu pas lucrurile au început să funcționeze. Am acceptat încet, dar sigur această convenție străină. Cu toate acestea de abia aștept să calc din nou pe scenă. Cred că de acum încolo o să joc mult mai bine când o să am partenerul în fața ochilor.”, ne spune Niko Becker.
„Este un dezavantaj, categoric, acela de a nu fi cu toții în același spațiu. Cu toate acestea există și un avantaj care constă în faptul că am descoperit posibilitatea de a face teatru chiar și în mediul online. A fost o experiență nouă și, cred eu, benefică. A fost o încercare a dragostei pentru meserie, pentru că știm cu toții cât de greu e să lucrezi într-un domeniu practic în afara spațiului consacrat”, mărturisește Andrei Mărcuță .
Olah Tania Andrea, în spectacolul one woman show bazat pe textul Glumesc de Ilinca Bernea, joacă 11 personaje. Așadar am fost curioși să aflăm marea provocare a acestei reprezentații.
„A fost foarte dificil. Am așezat o camera pe un stativ și m-am simțit că într-o cutie, blocată într-un cub din care nu aveam voie să ies. Mișcările trebuiau adaptate după situație. Dacă mă ridicăm sau făceam alte mișcări ieșeam din ecran. Așadar, totul e făcut destul de minimalist. Astfel mi-am dat seama cum arăt pe din afară, am putut să-mi urmăresc greșelile mai bine și ulterior să le corectez. Am avut ocazia să mă ascult să mă observ mai bine. De asemenea a fost o experiență plăcută să fac cunoștință cu personajele mele care sunt atât de diferite.”, a declarat Olah Tania Andrea.
Profiles, bazat pe texte de Eric Bogosian, un one woman show în care patru personaje vorbesc despre Dumnezeu, despre fericire, despre sănătate, despre teatru și despre lume. De fapt, vorbesc prin intermediul camerei de filmat despre ele însele. Personajele sunt interpretate de Oana Laura Gabriela, care ne-a mărturisit care au fost încercările și câștigurile din acest proces. A punctat că ceea ce a creat ea nu este tocmai un spectacol in adevăratul sens al cuvântului, dar că intenționează să îl aducă și pe o scenă fizică, așa cum se joacă teatrul.
„Provocarea acestei lucrări a fost aceea de a fi cât mai creativă cu mijloacele tehnice pe care le-am avut la dispoziție în perioada asta, aceea de a începe un proiect de la zero, adică de la alegerea textelor și stabilirea planului, până la filmat și montat. A fost diferit fiindcă a trebuit să găsesc acasă, în spațiul meu personal, modalități de a filma cât mai diverse. Lucrurile se schimbă extrem de mult când ești în fața unei camere, fiindcă nu există acea conexiune cu publicul și acel schimb de energie atât de important în teatru, așa că trebuie găsite soluții de a trece cumva prin ecran și de a suplini această lipsă provocată de distanță. ”, ne zice Oana Laura Gabriela.
Sabina Lazăr face parte din aceeași clasa de actori si o interpretează pe Dorothy Vincent în Noapte bună, Billy Milligan!, după Daniel Keyes. Am vorbit despre emoția actuală a actorului în spațiul online. Ne-a împărtășit că pentru ea emoția nu trece de ecran, că îi este dor de mișcarea generată de emoția vie, iar în realizarea materialelor online a trebuit să facă un exercițiu imaginativ de a pune în locul camerei de filmat o ființă vie care o privește.
„Ceea ce mă emoționează în contextul acestui festival online este procesul asupra căruia am lucrat, privind retrospectiv la cei trei ani de studiu. Mi-e dor de mișcarea generată de emoție pe viu. Poate e nevoie de o implementare a unor termeni care să slujească acestui soi de manifestare online, căci teatrul la origini e locul din care se vede – theatron – și nu e nicăieri stipulată existența unui ecran sau a unei conexiuni bune la internet.”, susține Sabina Lazăr.
Ileana Ursu în piesa one woman show Infanta, un text de Saviana Stănescu, ne vorbește despre autocunoaștere, o comedie tragică cu o femeie care ne vorbeste despe toate femeile. Am intrebat-o pe Ileana cum a lucrat cu acest personaj.
,,Infanta a fost un exercițiu de autocunoaștere a mea, cea de la finalul facultății. Pentru prima dată, a trebuit să mă ocup de alegerea textului, de regizarea și interpretarea unei producții pe cont popriu. Inițial asta mi-a dat o responsabilitate copleșitoare, dar pe parcurs mi-a revelat o lejeritate în lucru, pe care de multe ori la clasă mi-era dificil să o ating. Deși sunt cel mai aspru critic al meu, am descoperit plăcerea de ,,a nu mă lua atât de în serios”. Cel mai dificil lucru al acestui proiect a fost găsirea unei piese care să mă provoace să pornesc la drum. Și cred eu că întâlnirea cu Infanta nu a fost întâmplătoare, pentru că fărâme din fiecare femeie care compune acest mozaic se regăsesc și în mine.”, spune Ileana Ursu.
Am fost curioși să discutăm și cu doi dintre studenții din anul terminal la Regie. Cum este pentru ei, în calitate de viitori regizori să își revadă reprezentațiile, dar să nu aibă acces să simtă feedbackul publicului, energia spectacolului. Robert Kocsis a regizat spectacolul Prințesa de cartier de Andrei Ivanov și spune că
„E ciudat. E sec. Primești feedback doar prin mesaj. Nu știi reacțiile publicului, le ai pe cele din filmare, pe care le cunoști deja. Nu poți privi ochii care se uită la spectacol și e păcat. Discuțiile de pe hol de după lipsesc. Un plus e că publicul a fost mai mare decât dacă era live și că a intrat la spectacol oricine a vrut să îl vadă. ”, iar Roman Mălai a regizat Ivanov de A.P. Cehov și mărturisește sincer că: „Nu simți nici o emoție, fie ea negativă sau pozitivă, exagerată sau redusă… simți că te mănâncă undeva acolo, dar asta nu-i emoție, asta-i mâncărime. E sec. Uscat. Lipsit de vlagă, viață. Pe când teatrul este viață și emoție. Pelicula poate reda numai formă. Dar ea rămâne moartă. Esență nu se schimbă. ” Spectacolele celor doi fac parte din festivalul Galactoria.
Emanuela Onofrei și Irina Sabău Bălan sunt studente la teatrologie si le-am întrebat cum percep această situație a teatrului online din perspectiva unor viitori dramaturgi sau a unor critici de teatru.
„Nu îmi place, pentru că se pierde cea mai importantă funcție, cea a interacțiunii directe dintre spectator și actor. Dar este o alternativă pe care o înțeleg și cred că are unele avantaje, cum ar fi faptul că actorul se obișnuiește cu camera, în cazul unui spectacol live. În rest, pot doar să sper că se va relua activitatea în teatre cât mai curând.” , spune Emanuela Onofrei.
„La început eram reticentă cu privire la mutarea teatrului în online, deoarece teatrul este prin esență “aici și acum”, dar am văzut că se pot face spectacole într-un mod ingenios chiar și așa. Arta poate să se adapteze la orice schimbare de circumstanțe.”, povestește aceasta.
În final am decis să vorbim și cu unul dintre profesorii coordonatori, unul dinte profesorii care i-a ghidat și sfătuit prin camera web de data aceasta, Asist. Univ. Dr. Camelia Curuțiu-Zoicaș despre cum vede munca online cu studenții și ce rol mai are publicul în acest context.
„În calitate de profesor, am trecut pe parcursul celor două luni și jumătate, printr-o paletă foarte largă de emoții, sentimente și chiar senzații. Dacă, la început am simțit furie și revoltă, cu timpul ele s-au transformat în neputință, împăcare și în cele din urmă, în obișnuință. Da, obișnuință, acel monstru despre care vorbea prințul Hamlet… Ne-a fost greu, tuturor, am avut momente de criză, de blocaj când nu știam nici noi, profesorii, nici studenții cum să îmblânzim această nouă lume îngrozitoare care ni se arată, lumea virtuală. Da, un monstru plămădit din fire, mecanisme, tehnică și artificiu. Dar, nu ne-am lăsat. Și cred că ei, studenții, au devenit acei super eroi despre care voi povești cu multă dragoste și fală, generațiilor viitoare. Au reușit să se reinventeze, să facă invizibilul, vizibil. De data aceasta, ei au fost cei care ne-au ghidat, încurajat și ne-au făcut să mergem mai departe. Ne-au făcut să credem, atunci când nu mai era loc de credință. Cred că ideea unui festival online, care să însoțească festivalul Galactoria, în formă în care era el, va fi și pentru viitor, una extrem de potrivită. Rolul publicului, indiferent că vorbim de teatru, teatru online, de film este și va fi unul extrem de important. Cu atât mai mult, în cazul teatrului online publicul devine mult mai activ, mai liber. El are posibilitatea de alegere. El poate să urmărească spectacolul, să renunțe la vizionarea lui (fără niciun soi de constrângere, fără să se simtă în vreun fel, atins de propria alegere) să dea feedback în timp real, poate să fie mult mai direct, critic și de multe ori crud, fiind ferit de cel de-al patrulea perete, care în cazul nostru este platforma online. Desigur, deschizând cutia Pandorei, în care publicul primește această ocazie extraordinară, de a fi liber în a-și da cu părere, poate să devină un fapt, mai mult decât periculos. Sau dimpotrivă, ar putea deveni pentru lumea teatrului, un nou început, o gură mare de aer în care sinceritatea, fie ea crudă și dureroasă ne va pune oglindă în față, obligându-ne astfel, să ne redescoperim, să ne adaptăm și să ne «updatăm».”
Amintim că spectacolele Festivalului Galactoria se află pe pagină lor de Facebook si canalul de YouTube GALACTORIA 2020.
Sursa: Facebook Galactoria
Dana Coțovanu
