FOTO | La un vin în aer liber, la Central Park Wine Festival

Din oraş

Cel mai mare festival în aer liber dedicat vinului, Central Park Wine Festival, are loc la Cluj-Napoca, în perioada 30 august – 2 septembrie, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Cele mai bune vinuri așteaptă să fie degustate de către cei care aleg să ia parte la festival.

„La Central Park Wine Festival, vinul dezleagă poveștile, unește culturile și oamenii din toate colțurile lumii. Vom fi toți pe același meridian – al bunei-dispoziții – și vom călători împreună prin Franța, Italia, Spania, Portugalia, Germania, Austria, Republica Moldova, Ungaria, Argentina, Chile și România, cu ajutorul unor licori aromate ce ne vor desfăta simțurile”, au declarat organizatorii pe site-ul oficial.

În cele patru zile de festival, au loc proiecții de film în aer liber, dezbateri, petreceri tematice, jocuri și teatru pentru copii, dar și multe multe preparate delicioase pe care cei prezenți le pot încerca.

„Central Park Wine Festival te așteaptă să cunoști, să deguști și să te bucuri! Vino să descoperi cultura vinului, producători autohtoni sau din afara României, bucate delicioase ce merg de minune cu un pahar de vin și să îți petreci timpul într-o atmosferă condimentată cu muzică, voie bună și evenimente variate”, au mai declarat organizatorii.

Cei care au luat parte la festival, susțin că este un eveniment pentru toate vârstele și că nu ai cum să te plictisești dacă participi la Central Park Wine Festival.

„Am fost încă din prima zi. Îmi place mult că dă un aer deosebit orașului și ai posibilitatea să afli atât de multe lucruri despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, vinul”, a declarat un participant.

„Nu suntem din Cluj și ne bucurăm că am venit în concediu în această perioadă. Am nimerit la Festival și ne bucuăm tare mult!”.

Central Park Wine Festival este un eveniment aflat la prima ediție și este organizat de Amprenta Advertising.

– Cristina-Ioana Năstasă / Sursa fotografiilor: Cristina-Ioana Năstasă și Facebook Central Park Wine Festival

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts