FOTO | Expoziția studenților UAD 2019

Cultură Din oraş

Muzeul de Artă din Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca organizează în perioada 22-30 iunie 2019 expoziția lucrărilor absolvenților UAD. Vernisajul expoziției a avut loc sâmbătă, 22 iunie, într-o locație nouă pentru această manifestare, și anume la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca.

De asemenea, lucrări ale absolvenților generației 2019 vor fi expuse și la Departamentul Grafică și la Departamentul Design al UAD, precum și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Sala Mansardă.

Expoziția absolvenților UAD este unul din evenimentele de tradiție ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, ajuns la cea de a XIX-a ediție, și reprezintă cea mai așteptată expoziție anuală din mediul artistic universitar național. Manifestarea pune în lumină tineri absolvenți ale căror creații sintetizează educația și experiența profesională dobândită în cei 3 sau 5 ani de studii. Evenimentul, repetat anual, definește caracterul și individualitatea fiecărei generații de artiști absolvenți.

Selecțiile aparțin absolvenților promoției 2019 (nivel licență și masterat) de la următoarele programe de studii:

– Pictură
– Sculptură
– Grafică
– Foto -Video P.C.I.
– Conservare-Restaurare
– Ceramică-Sticlă-Metal
– Arte textile – Design textil
– Design (locație – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei)

– Material realizat de Alex Barteș

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts