Festivalul românesc Making Waves va avea loc în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie 2012 la New York, fiind găzduit în sălile de cinema ale Film Society of Lincoln Center.
Evenimentul este prezentat de Romanian Film Initiative (RFI) și Film Society of Lincoln Center (FSLC), în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania și Centrul Național al Cinematografiei române.
Festivalul oferă o panoramă a producţiei cinematografice recente, include filme de ficţiune, documentare, precum şi o serie de programe speciale, retrospective de autor, dezbateri, lansări de carte şi alte evenimente dedicate întâlnirii între profesioniştii de film americani şi români. Vor fi prezenți regizori, actori, producători şi critici de film din România şi din SUA.
Making Waves se bucură de sprijinul unor personalităţi artistice româneşti printre care regizorii: Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică, sau artistul vizual Dan Perjovschi.
Coloana sonoră a festivalului este extrem de energică, o combinație de violoncel și percuție vocală extrasă de pe albumul American Postcard al artiștilor Darol Anger, Rushad Eggleston și Dan Portis-Cathers. Boardul festivalului este format din Corina Șuteu, președinte, Mihai Chirilov, director artistic, Scott Foundas, associate program director FSLC și Oana Radu, manager al festivalului.
Festivalul Making Waves: New Romanian Cinema beneficiază de un trailer deosebit, realizat de Kinetic, companie americană ce a produs și trailerul pentru a 50-a ediție aniversară a prestigiosului New York International Film Festival.
____________________
Claudia Girigan
Cultură
Internaţional