Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat astăzi că a emis un ordin de ministru cu privire la programa examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională. Acesta urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și prevede faptul că elevii vor avea de pregătit doar materia studiată până în momentul închiderii școlilor.
Potrivit Agerpres, ministrul a mai afirmat că în funcție de evoluția epidemiei în România și de posibilitatea ridicării stării de urgență, examenele ar putea fi susținute în iulie, asta în condițiile în care nu va mai exista niciun risc pentru ca elevii să se întoarcă în băncile școlilor.
“În cadrul MEC am realizat mai multe scenarii în ceea ce priveşte revenirea la cursuri atât a elevilor, cât şi a studenţilor. În funcţie de evoluţia situaţiei referitoare la pandemia din România, noi vom reveni la cursuri în momentul în care Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă ne va spune că atât elevii, cât şi cadrele didactice nu se află în vreun pericol în momentul în care vor veni în spaţiul şcolii sau al universităţii.
În scenariul în care vom reveni la cursuri, în momentul în care situaţia de urgenţă încetează, am putea susţine examenele în luna iulie. În cazul în care se prelungeşte starea de urgenţă, atunci vom lua o altă măsură în aşa fel încât elevii şi studenţii să îşi poată încheia anul şcolar cu bine”, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie.
Conform comunicatului de presă transmis, măsura a fost luată în urma consultării cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studențior, părinților, cadrelor didactice, cât și cu reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor.
„Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de şanse pentru toţi elevii care vor absolvi învăţământul gimnazial, respectiv liceal, dar şi o evaluare obiectivă, la nivel naţional, a competenţelor specifice formate/dezvoltate, dar şi a conţinuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învăţământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului şcolar 2019-2020”, a continuat aceasta.
Ministrul a exclus posibilitatea înghețării anului școlar, dar președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că școlile rămân închise, prelungind starea de urgență cu încă 30 de zile. Citat de Mediafax, acesta a afirmat că, în continuare, activitățile didactice vor fi organizate doar în mediul online, în măsura posibilităților.
Sursa: Pixabay
Bianca Pop