Drumuri clujene reabilitate de către CJ

Administraţie Din oraş

Consiliul Judeţean Cluj a demarat un proiect în cadrul căruia vor fi reabilitate majoritatea drumurilor judeţene din Cluj.

Proiectul constă în repararea a peste 1200 drumuri judeţene pe durata a trei ani. Consiliul Judeţean împreună cu Regia Autonomă de Administrare a spaţiului Public şi Privat (R.A.A.D.P.P) Cluj au prezentat în această dimineaţă programul de reabilitare a drumurilor. Astfel, până în 2013 vor fi reabilitaţi aproximativ 717 km de drum judeţean. Acestea includ drumurile mari, drumuri judeţene ce trec prin comunele şi satele din Cluj, precum şi cele de la intrarea în judeţ.

“Asfaltarea drumurilor judeţene va schimba radical înfăţişarea judeţului nostru . De asemenea, proiectul se va prelungi puţin peste 2012, indiferent cine va fi la conducerea consiliului atunci”, a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe.

La dezbaterea programului, ce va avea loc mâine la sediul CJ, vor participa şi partidele politice. Tişe a adăugat că “vor fi reabilitate toate drumurile judeţene, indiferent de preferinţele politice ale celor vizaţi”.

Vicepreşedintele CJ, Radu Bica a afirmat că “ în ultimii cinci ani s-au cheltuit zeci de milioane de lei vechi pentru repararea drumurilor, iar calitatea acestora nu s-a ridicat la standardele dorite”. Prin acest proiect, se doreşte creşterea duratei de viaţă a reparaţiilor, aproximată la până la 7 ani.

Printre criteriile de selectare a drumurilor ce vor fi reparate se numără : diminuarea costurilor de întreţinere, comunele şi satele străbătute ce drumuri judeţene, forţa economică, potenţialul turistic ş.a.

Până la începutul lunii august vor fi stabilite costurile la care se ridică lucrările, astfel încât în luna septembrie să se înceapă lucrările.

_____

Nicoleta Şincan

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts