Daciana Sârbu a cerut la Bruxelles verificarea siguranţei nucleare în UE

Internaţional UBB Radio

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a solicitat Comisiei Europene revizuirea urgentă a situaţiei siguranţei nucleare din UE, aducând în discuţie inclusiv îngrijorările românilor cu privire la centrala nucleară de la Cernavodă, anunţă PSD printr-un comunicat. Aceasta a subliniat că actuala criză din Japonia generează îngrijorări cu privire la siguranţa centralelor nucleare din toată lumea, inclusiv de pe teritoriul UE.

„Cetăţenii din România sunt, pe bună dreptate, preocupaţi de siguranţa centralei de la Cernavodă, mai ales că presa ridică, în aceste zile, multe semne de întrebare în privinţa sa.”, a declarat Daciana Sârbu, solicitând Comisiei Europene să monitorizeze atent, împreună cu autoritățile competente din statele membre, starea centralelor nucleare din spaţiul comunitar.

În opinia sa, toate statele membre ar trebui să recurgă la controale severe şi complete ale centralelor nucleare, iar o verificare urgentă a situaţiei siguranţei nucleare este absolut necesară la nivelul întregii Uniuni Europene, deoarece „în mai multe state membre populaţia se întreabă dacă este suficient protejată în cazul unor dezastre naturale care ar putea afecta centralele nucleare”, se mai arată în comunicat.

Daciana Sârbu, membră în Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European, a ridicat în faţa plenului PE şi problema contaminării radioactive a alimentelor produse în Japonia, susţinând că „este esenţial ca alimente contaminate provenite din Japonia să nu pătrundă pe piaţa UE şi să nu ajungă pe mesele cetăţenilor europeni”. Reacţia rapidă în cazul dezastrelor a fost de asemenea ridicată în discuţie, în contextul catastrofei nipone.

_________

Ana Giol

Foto: a1.ro

leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

related posts